Câți dintre noi nu am suferit din cauza unor persoane care ne-au înșelat așteptările? Și câți nu ne-am simțit ca niste victime neînțelese și am aruncat vina pe acel “personaj rău”?
Am păstrat în psihicul și corpul nostru violența primită, fie ea și doar de natură verbală, nu doar comportamentală. Nesatisfăcându-ni-se doleanțele, am acuzat sau doar ne-am frământat în forul nostru interior, așteptând parcă un final miraculos, care să îndulcească durerea.
Am citit apoi despre iertare și am aflat că este arma cea mai puternică de protecție a sufletului nostru, modalitatea de a pune capăt tuturor resentimentelor și tensiunilor interioare.
- Și, deși când o rană este calmată încetează să doară, asta nu înseamnă că s-a vindecat complet. Atenuarea nu este sinonimul înlăturării, ci al domolirii sau scăderii unui fenomen. Așadar, iertarea poate acoperi o rană, însă aceasta se poate reactiva în orice moment.
Prin comportamentele noastre, reținem fără să ne dăm seama autoviolențe, uneori pentru zeci de ani. Ne întrebăm adesea “cum am putut să fiu atât de nesăbuit?” sau “cum de am trecut cu vederea ceea ce am simțit în adâncul meu?”.
Uneori, datorită vârstei sau lipsei de experiență, ori datorită bunătății și impresiei greșite că oamenii sunt buni, așa cum învățăm din filmele romantice sau cărțile siropoase, dăm mult mai mult credit persoanelor în compania cărora ne aflăm.
Descoperim apoi, puțin câte puțin, că trăim o iluzie, și nu mai facem față. Uităm de instinct, renunțăm a fi atenți la fapte și acordăm importanță doar sentimentelor noastre.. și vorbelor dulci. Într-un cuvânt, suntem oameni și greșim.
Uneori lucrurile nu se pot remedia, dar reușim să ne rupem de cei ce nu făceau parte din registrul nostru mental acceptat. Aparent lucrurile iau întorsătura firească și intră pe făgașul bun; sentimentele de bine ne invadează, visăm spre o viață mai bună și ne-o construim ușor.
Putem însă descoperi cu stupoare că un mic incident redeschide rana, cu toate că o consideram cicatrizată complet. Suntem uimiți! De ce se întâmplă asta? Pentru că am iertat situația sau faptele celuilalt, dar am uitat de noi.
Am fost răniți, voit sau nu, și nu am înapoiat ceea ce am primit. Nu e vorba de răzbunare, ci de a returna cumva starea negativă și gândurile care au pus stăpânire pe mintea noastră. Sinele nostru este încărcat și trebuie să îl golim de vină; pentru că aceasta este starea pe care o ai, de învinovățire față de tot ce s-a întâmplat. Ca și cum trebuia să reacționezi într-un fel și nu ai făcut-o, sau ca și cum trebuia să înțelegi la timp că situația îți era nepotrivită, și totuși nu te-ai purtat ca atare.
Care este de fapt ieșirea din acest labirint? Iat-o: iartă-te pentru orice vină!
Sigur că ai greșit, dar dacă îi ierți pe ceilalți de ce nu ai face același lucru cu tine?
Cine îți ascultă gândurile cele mai ascunse, cine se zbate pentru a-ți îndeplini visele? Cine, decât tu, va face ca totul să se transforme în realitate?
Mintea ta îți este cea mai aproape. Convinge-o să-ți fie prieten, nu dușman; așadar, elibereaz-o de orice resentiment, ajut-o să se bucure de viață. Iartă-te pentru toate greșelile inerente vieții. Scapă de vulnerabilitatea pe care ți-o provoacă rănile vechi.
Spune-ți să auzi doar tu “Mă iert pentru că m-am învinovățit pentru…”, “Mă iert pentru că am urât și pentru că am sperat în vise deșarte…”, etc.
Purifică-te! Conștientizează nevoia de schimbare și acționează, pentru a te elibera energetic de toată vina reala sau imaginară.
Doar așa îți vei da voie să fii fericit. E o altă formă de iubire de sine!
“Începeți prin a nu vă urî pe voi înșivă.”-GOTTHOLD EPHRAIM LESSING
