În ultimii ani, oamenii au conștientizat faptul că a comunica este vital pentru a avea relații sănătoase cu ceilalți, pentru a se face înțeleși și a se bucura de viață.
Din păcate, unii au perceput această nevoie în mod eronat, crezând că deschiderea constă în a spune totul partenerului, deversând astfel reziduurile zilei asupra celuilalt și obligându-l să plătească, într-un fel, pentru toată nefericirea lor.
De aceea, mă-ntreb: n-ar fi mult mai frumos și benefic pentru relație să ne ferim partenerul de energiile negative acumulate la serviciu, sau cu așa-zișii “prieteni”?
Nu cred că trebuie să îl tratăm pe cel de lângă noi ca și cum ar fi obligat să ne clarifice toate contradicțiile, conflictele, acuzațiile. Sigur că vrem să fim înțeleși, dar oare noi știm, la rândul nostru, să ascultăm? Sau vrem doar să pasăm problemele noastre, așteptând o rezolvare din exterior?
Ar fi mult mai cinstit să ne rezolvăm singuri conflictele interioare și să ne gândim dacă noi putem oferi sprijin în aceeași măsură.
Știm prea bine că orice nevoie apare atunci când există o lipsă, și nu trebuie decât foarte puțin pentru a ieși din mecanismul care susține relația. De cele mai multe ori vrem o schimbare, dar.. știm să o cerem în mod clar, deschis, fără să culpabilizăm, să acuzăm sau să ne plângem? Sunt persoane care își descalifică partenerul din start, determinând o reacție ostilă, în loc să ceară sub forma unei propuneri, care nu presupune neaparăt răspunsul imediat al celuilalt. Și atunci, sigur că reacțiile nu sunt cele așteptate, iar șirul de reproșuri continuă la nesfârșit..
A da celui de lângă tine posibilitatea de a alege este o libertate care dovedește maturitate, determinând reciprocitatea și dezvoltarea unei relații creatoare. O rediscutare a pozițiilor, împărtășire și clarificare a acestora, ar putea determina adaptarea la noua situație, așa încât frustrările și tensiunile să nu fie întreținute.
E bine să ne amintim mereu că, oricât de profunde ar fi sentimentele, “uzarea surdă a relației poate deteriora în timp și cea mai strălucitoare iubire”. (Jacques Salome)
Dacă la început avem o viziune idealizată despre relație și se tinde spre ștergerea diferențelor, exprimând toleranță și capabilitatea de a satisface nevoile personale, într-un cuvânt alinierea, pe parcurs încep să se vadă fațetele ascunse, anume lipsurile și limitele.
Aceasta e perioada de dezvăluire, când ar fi bine să se facă diferențierea; este momentul când e bine să se înțeleagă că partenerul este altfel decât ne imaginam și, deși este greu de acceptat, să nu încercăm să-l schimbăm. Tot acesta este și momentul potrivit pentru comunicare, care poate conferi unicitate relației.
Propria definire și ieșirea din faza de supunere, cu perturbările de rigoare :), vor conduce la maturizarea relației. Acum este cazul să se renunțe la ideea că trebuie să așteptăm totul de la celălalt; nici unul dintre cei doi nu este perfect, dar amândoi sunt răspunzători de calitatea relației pe care o dețin. Fiecare este responsabil pentru propriile acțiuni și contribuie (sau nu) la dezvoltarea unei relații sănătoase.
Revenind la ideea de început, dacă ții cont de faptul că trebuie să comunici așa încât să ajuți la progresul, nu regresul relației, să asculți, nu numai să ceri atenția și sprijinul celuilalt, să ții cont de particularitățile partenerului tău și să încurajezi întotdeauna cele mai mărunte dovezi de susținere, atunci nu “încărca” relația cu elemente de prisos.
Mai întâi, întreabă-te dacă vrei acea relație, iar dacă răspunsul este afirmativ, fii deschis spre îmbunătățirea ei. Protejează-ți partenerul(a) așa cum vrei tu să fii protejat, încurajează așa cum vrei să fii încurajat, vorbește-i așa cum vrei să ți se vorbească…
Fiecare relație are o parte imprevizibilă, dar.. o bună comunicare– care invită la căutarea permanentă a noi și noi resurse și mijloace de îmbunătățire a acesteia- poate constitui terapia preventivă împotriva pierderii iubirii.
“Dragostea nu se poate mulțumi cu propria fericire. Are nevoie de calitatea și de creativitatea unei relații pentru a-și supraviețui sieși.”- Jacques Salome , “Singurătatea în doi nu e pentru noi”.
