RealDreams Simona´s blog- psihologie practica, cunoastere interioara, dezvoltare personala

Acceptarea ajutorului

mac

Cunoști pe cineva care, în ciuda faptului că este conștient că are nevoie de ajutor, nu vrea să îl accepte, și nici nu recunoaște că are un comportament ‘altfel’, care ar trebui pe alocuri schimbat?

Cunoști un om drag, aflat într-o stare care știi sau simți că îl afectează, măcinându-l interior, dar care nu vrea să facă nici un demers în vederea îmbunătățirii relatiilor cu cei din jur, dar mai ales cu sine însuși?

Știi pe cineva care simți că suferă, posibil chiar neînțelegând exact cauza, dar care vrea să păstreze aparența unei situații de viață firești, din dorința de a nu fi nevoit să se ‘dezbrace’ în public (fie chiar un așa-zis ‘public’ constituit numai dintr-o singură persoană)?

Ești tu însuți afectat de toate acestea, dar mai ales de faptul că sperai ca lucrurile să ia o întorsătură pozitivă, în ciuda situației de început, și să simți îmbunătățiri care să te motiveze a avea răbdare și înțelegere vizavi de tumultul în care te-ai aruncat, plin de entuziasm și speranță?

Dacă participarea la schimbare pare aproape imposibilă, e momentul să te gândești a lua o pauză tu, cel care cunoști acea persoană și crezi că are nevoie de ajutor.

Nu trebuie să renunți la ideile tale, dar e absolut necesară o reevaluare a situației, o repoziționare în raport cu  conjunctura existentă și o acceptare a celeilalte fațete a situației.

Poate că, mai întai de toate, tu ai nevoie de ajutor specializat, în vederea aflării celor mai eficiente modalități de soluționare a problemei constatate de tine.

E posibil ca abordarea ta să nu fie cea mai rodnică, în ciuda intenției binevoitoare. Nu e suficient să înțelegi ce se întâmplă, dacă nu stăpânești tehnicile corecte de acțiune. 

Cu siguranță, o situație se poate modifica atunci când tu însuți te schimbi, în raport cu ea. 

“Vrei ca lumea să se schimbe? Fă schimbări în propria ta lume.”– 

 Neale Donald Walsch (filosof și scriitor), în “Conversații cu Dumnezeu” 

Comments

comments

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers:

Skip to toolbar