“Dacă nu învățăm să iubim distanța care ne separă, nu vom ști să iubim ce ne aduce apropierea.”- Patrick Estrade (psiho-terapeut)
Auzim mereu de familii care se destramă. Suntem uimiți să descoperim că se spulberă relații care păreau a fi “dominate” de afecțiune, dar care, pe masură ce s-au concretizat într-o conviețuire sau căsătorie, în loc să înflorească, mai mult s-au veștejit.
Care o fi secretul menținerii unei dorințe și iubiri echilibrate, în care cunoașterea și atracția să confere strălucire relației, așa încât îmbinarea celor două să producă scântei de lumină, care să se reverse din ochii celor doi?
Și cât de vigilent trebuie să fii oare ca să nu pierzi vreuna dintre cele două?
Cu toții vrem siguranță, tandrețe, dar și fluturași în stomac.. Nu știu cum se face însă că.. ultima dintre dorințe pare mult mai greu de satisfăcut decât celelalte, pe termen lung. 😀
Dar cum poti sa menții dorința și emoțiile de la început?
Și cum să nu lăsăm familiaritatea să se instaleze atât de comfortabil încât să îndepărtăm atracția?
Și de ce e atât de ușor să pierzi aura erotică?
Poate pentru că stabilitatea aduce cu sine complicitate, dar și previzibil, iar siguranța nelimitată omoară dorința??!!
Să fie doar atât? Sau lipsa de implicare crește proporțional cu numărul anilor de conviețuire?
Aparent, dorința de a se menține o relație vie și interesantă face parte din prioritățile fiecăruia dintre noi. Însă, când este vorba de a pune în practică, lucrurile se complică.
Atunci.. să fie vorba despre așteptări mult prea mari și o dorință de a fi tratat ca fiind special care nu se concretizează?
Cine nu visează să fie admirat mereu de cel cu care împarte ani din viață, sau să fie alintat și încurajat? Și de ce este, de multe ori, numai un vis?
Are vreun sens să spui că ai o relație stabilă, de zeci de ani, dacă te simți singur, nemulțumit și neînțeles? Dacă viața sexuală e ca și inexistentă? Chiar îți place să te minți singur, punând pe primul plan rezistența dată de numărul Crăciunurilor și Revelioanelor în care ați adormit în fața televizorului… oftând?
Deși la început de drum nu-ți trece prin minte că se va ajunge în așa situație, pentru că atunci privirile sunt pline de-nțelesuri și sensuri ascunse, cumva se produce un decalaj, care încetinește funcționarea sistemului. Acesta începe să aibă nenumărate noxe, care umplu spațiul, și evident și sufletul.. și pe care nu știm cum să le îndepărtăm la timp.
Interesul vizavi de mulțumirea persoanei atât de dragi altădată se evaporă pe zi ce trece. Încercarea de a afla ce și cum se simte nu mai face parte din prioritățile noastre și.. cumva, sufletul se-mpietrește, înlocuindu-se cu o mască mereu zâmbitoare, care ascunde adevărul.
De ce permitem să se întâmple asta? Ne lipsește răbdarea de a aștepta să trecem peste “bariere”, sau a existat o “eroare de fabricație” încă de la început?
Acestui noian de întrebări și multor altora ar trebui să le căutăm răspunsuri sincere, ascunse în cotloanele inimii noastre.
Pentru că nu e deloc ușor să continui să trăiești într-un con de umbră, unde valorile îți sunt ascunse, iar inima bate încet, urmând să-ncremenească de tot într-o zi.
Psihologii recomandă să avem cât mai multe proiecte comune, să nu uităm de umor, care ne scoate din plictis și apatie, să devenim înteresanți, jucăuși și să ne arătăm permanent interesul față de gândurile și visele celuilalt.
Încercând să-ți deschizi inima față de partener, fără să te gândești că prin a-ți exprima îndoielile interioare devii vulnerabil, vei putea afla căi nebănuite spre recrearea unei legături intime.
Desigur, grija față de propriul corp, aspectul exterior în general, evitarea reproșurilor- toate acestea îmbunătățesc valoarea intimității. 😉
Fiecare dintre noi e dator să găsească modalitățile de activizare care se potrivesc relației lui. Și fiecare trebuie să fie conștient de ceea ce oferă și ceea ce vrea să primească, înțelegând totodată că acțiunile vor atrage automat urmări. Iar pentru acestea trebuie să fii pregătit! 😉
Ceea ce au în comun toate relațiile este necesitatea comunicării active cu partenerul, așa încât “să se pună carțile pe față” (de ambele părți!!!!!) într-un mod motivant și constructiv. Numai spunând că “te doare” vei determina găsirea unor soluții, dar acestea vor trebui căutate împreună, daca există cu adevărat dorința de mai bine! Și..bineînțeles, în timp util!
Întrebarea este: există această dorință?
Dacă răspunsul e da, orgoliile rămân în urmă și relația continuă frumos, căpătând alte conotații, unde afecțiunea și cunoașterea sunt primordiale, iar vulnerabilitatea stârnește doar atracția. 🙂 Astfel, fiecare dintre cei doi devine special pentru celălalt.
Dacă răspunsul este nu, relația continuă în același stil, doar de dragul de a nu strica imaginea, mersul zilnic al lucrurilor, universul copiilor lor, sau din teama de singurătate și nesiguranța că ar mai putea exista un nou început.
Realitatea contrazice de multe ori “teoriile” psihologice, pentru că una dintre verigile “lanțului iubirii” se rupe, iremediabil a mai putea fi reparat. Și orice încercare de îmbinare nu mai poate fi suficientă, relația încheindu-se.
Fiecare știe mai bine cât de multă forță și curaj poate găsi în străfundul sufletului pentru a privi cu speranță spre ziua de mâine.
Dar este foarte clar că fiecare om este unic și nu trebuie să privești cu scepticism încercarea unora de a ieși din conul de umbră; pentru că sunt oameni care reușesc să descopere lumea pe care și-o doresc și știu să se bucure de fiecare moment, dând noi sensuri vieții!
Și, chiar dacă încercarea lor eșuează, bucuria vine tocmai din curajul de a alege un drum nou, pe parcursul căruia pot găsi alte mulțumiri, vise și împliniri…
Important este să fii capabil a găsi acele lucruri mărunte care te fac fericit! 😉
“Consecințele apar în urma lucrurilor mărunte, nu există lucruri importante!”– (replica lui Tom Cruise din filmul “Vanilla Sky”)
