RealDreams Simona´s blog- psihologie practica, cunoastere interioara, dezvoltare personala

Frumoasa Imperfecțiune

imperfect

“Perfecţiunea se măsoară în imperfecţiune. Perfect este atunci când sunt cele mai puţine imperfecţiuni.”- Nicky Sereteanu

Fiecare zi are farmecul ei, dacă ești capabil să vezi asta..

Din nefericire, sunt mulți care nu mai acordă atenție mărunțișurilor – atât de importante, de altfel, care “brodează” cu fir de aur tabloul pe care îl țesem zilnic..

De aceea, ajung să fie deprimați, triști și nefericiți, sau chiar recurg la acte necugetate, crezând că este singura soluție. Și.. pentru că această convingere este puternică, nimeni nu îi mai poate întoarce din drumul ales de ei, care se închide brusc.

Sunt zile care nu par a fi speciale, pentru că nu se întâmplă ceva ieșit din comun, care să poată fi strigat în gura mare sau care să fie deosebit și pentru ceilalți. Și sigur că sunt și zile care par banale, pentru că noi le facem să pară așa, ori zile în care nu avem o dispoziție euforică.. Dacă ne gândim bine, acelea sunt zilele care ne ajută să ne regăsim.

Atunci conștientizăm că adevăratele motive de bucurie sunt cele pline de simplitate, spontaneitate și naturalețe. În final, ele dau  farmec vieții.

Spre exemplu: ai făcut o poză de care ești mândru, ai văzut un loc nou frumos, ai cunoscut un om cu charismă, ai ajutat pe cineva, ai vorbit cu o persoană dragă, ai ascultat un cântec ce ți-a stârnit emoții de demult uitate, ai citit o carte pe nerăsuflate.. pentru că nu ai putut să te mai desprinzi de ea, ai gătit o prăjitură atât de bună încât nu îți vine să crezi că e chiar “opera” ta… 🙂

Sau poate doar ai făcut curat și acum ești mândru de cât de parfumată-ți este casa, ai învățat câinele să se arunce-n apă și te-ai bucurat de curajul lui.. ;), ai primit cadou o prăjiturică de la copilul tău drag..

cupcake

Sau, pur și simplu, a fost o zi plină de soare, care ți-a dat nu doar caldură, ci și dorința de a ieși la plimbare să vezi orașul, oamenii, să iei pulsul vieții și să te umplii de energie.

Toate acestea ți se par banale? Dar dacă nu ai putea să faci unul dintre aceste lucruri, deși ți-ai dori foarte mult, i-ai înțelege mai bine însemnătatea? Sunt sigură că da.

De ce trebuie să ți se amintească mereu și mereu de asta, ca să îi acorzi valoarea adevărată?

De ce unii oameni văd mai degrabă ce nu au decât ce au?

Poate pentru că nu își acordă timp de reflectare…??!!

Sunt însă alții care o fac. Sunt oameni pentru care fiecare “victorie” obținută în lupta cu viața îi face mai puternici, mai convinși că acest miracol imperfect e atât de frumos, încât nu concep existența alternativei de a-l abandona.

Dacă soarele ar înceta să apară pe cer timp de câteva luni de zile, așa-i că i-ai simți acut lipsa? Dar, pentru că te încalzește zilnic, ai vrea să plouă… 😉

Aproape orice există are o fațetă neplăcută, dar e de preferat să fie apreciat, chiar dacă nu e perfect.. Uneori imperfecțiunea dă valoare și unicitate. Sau…într-o exprimare uzuală, face diferența! 🙂

 “Stropul de imperfecţiune potenţează misterul frumuseţii”- Vasile Ghica

blue

Comments

comments

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post Navigation

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers:

Skip to toolbar