Ființa umană este duală prin excelență, existând o puternică rivalitate între aparența și esența conduitei în relația cu semenii.
Pornind de la această idee, putem dezbate subiectul analizându-l din mai multe perspective.
- Fiecare dintre noi suntem, de-a lungul acestei vieți, ridicați la rangul de rege și coborâți neașteptat de repede la cel de cerșetor- de către prieteni, iubit, sau pur și simplu de către viață. Cum e posibil? Poate că a existat de la început o discrepanță între cele două planuri-imaginar și real, care s-a dovedit a fi de o profunzime incontestabilă și, într-un final, unul dintre cei implicați a sesizat-o și a acționat.
- Uneori ni se pare imposibil de crezut ca cel care mai ieri ne-a ridicat la ceruri să ne coboare în scurt timp în fundul pământului. Dar se întâmplă! La fel de imposibil ni se pare să fim astăzi fericiți și mâine triști și abătuți, gândindu-ne la același subiect, însă știm că datele problemei se pot schimba cu ușurință, la fel cum poate zbura gândul. Poate pentru că mare parte din acțiunile acestei lumi se petrec în mintea noastră, și mult mai puține în realitate?! Sau pentru că, supuși fiind schimbării, așteptările noastre se schimbă, iar ceilalți nu percep la timp acest fenomen, ori nu pot ține ritmul cu noi?
- Nu e deloc simplu să faci mereu alegerea bună, pentru că, așa cum deții nenumărate virtuții, la fel ești influențat și de vicii. Este o luptă continuă între aceste două aspecte, și niciodată nu știi sigur care va învinge. Pentru că totul este relativ, iar oamenii pendulează mereu de la o stare la alta, fie și numai în mintea lor.
- Așa se întâmplă ca astăzi să îți placă o persoană și să îi vezi nenumăratele-i calități, iar mâine să te confrunți cu o situație în care reacția acelei persoane să fie neașteptată, și imediat o califici ca fiind mai puțin “demnă” de atenția ta. Dar poate că nu ai acordat suficient timp să o cunoști, pentru că te-ai grăbit să cataloghezi?
“Când corpul acționează spontan, asta se numește instinct.
Când sufletul acționează spontan, asta se numește intuiție.
Iar între cele două se află mintea – expertul care nu funcționează niciodată spontan.
Mintea înseamnă cunoaștere.
Cunoașterea nu poate fi niciodată spontană.
Instinctul este mai jos decât intelectul,
Intuiția este superioară intelectului.
Amândouă sunt dincolo de intelect și amândouă sunt bune.”- OSHO
Trebuie doar să menținem un bun echilibru între cele două..
“Mulți văd ceea ce pari a fi, puțini înțeleg ceea ce ești.”- Niccolò Machiavelli