Category Archives: Valori

“Smile, it is the key that fits the lock of everybody’s heart.” — Anthony J. D’Angelo

De fiecare dată când postez la profilul de WhatsApp o poză în care sunt serioasă și nu zâmbesc, prietenii îmi scriu și își arată îngrijorarea.

‘Sunt tot eu!’, le spun, dar ei mă întreabă mereu dacă s-a întâmplat ceva.

Oare își fac griji pentru că sunt obișnuiți să mă vadă zâmbind și fața mea serioasă iese din tiparul obișnuit, sau doar pentru că au nevoie de cineva care să le lumineze ziua? 🙂

Realistic vorbind, un om care ne zâmbeste pare a fi mult mai prietenos și mai ușor abordabil, inspiră mai multă încredere și bucurie de viață, iar fața lui este mult mai frumoasă și plăcută la vedere. Mai mult decât atât, prezența zâmbetului dă senzația de accesibilitate, lucru din păcate nu întotdeauna corect înțeles.

Ce se întâmplă daca zâmbești rar și afișezi doar seriozitate? Crezi că vei inspira mai multă încredere în tine, mai multă stimă de sine sau chiar mister? Se poate!

Dar în final, frumusețea stă în ochii privitorului și oricât de mult ai încerca să afișezi ceva, tot faptele și felul cum te vei comporta în diferite situații vor demonstra cine ești.

Cuvintele alese de tine vor avea o rezonanță anume pentru fiecare om în parte, hainele tale vor fi puse în valoare de modul cum le vei purta, și atitudinea ta fizică și morală vor conta mai mult decât zâmbetul tău.

Dar acest amalgam va crea o rezonanță anume în mentalul fiecărui om, pe care nu o poți tu controla, oricât de mult ai încerca. Oamenii își schimbă deseori opiniile și dispoziția lor generală poate influența gândurile despre tine.

Așadar, zâmbește când și dacă asta-ți face ție bine!

Fii conștient însă că o față posomorâtă sau serioasă e mai puțin agreabilă și pare mai greu abordabilă.

Un zâmbet nu numai că deschide uși, dar te și înfrumusețează și îți imbunătățește dispoziția, relaxându-te.

Eu zâmbesc pentru că mă bucur de viață și mai ales pentru că mă plac mai mult zâmbind.

Dar a posta o poză în care par serioasă este ca un experiment și chiar mă distrează reacțiile celorlalți.

E draguț să vezi că oamenilor le pasă, chiar și dacă o fac doar pentru că vor o rază de lumină la ei în “casă”! Poate că au într-adevăr nevoie de asta și eu nu pot decât să mă bucur că i-am ajutat să își îmbunătățească dispoziția.

“Be the reason someone smiles. Be the reason someone feels loved and believes in the goodness in people.” 

― Roy T. Bennett, The Light in the Heart

Ne întâlnim aparent întâmplător și eventual ne zâmbim frumos, apoi ne punem o sumedenie de întrebări unul altuia, dornici de cunoaștere și însetați de curiozitate.

Interesul crește în ritm rapid dacă simțim similaritate în modul de gândire, iar dacă aspectul fizic este unul plăcut și genul celuilalt este cel care ne hrănește profund simțurile, atunci atenția noastră crește surprinzător.

Când raportul emotional este unul bun, apropierea poate continua, ajungând ca la un moment dat să ne întrebăm: oare de ce simțim așa? de ce vrem să petrecem și mai mult timp împreună?

Este pentru că celălalt are de spus o poveste interesantă de viață ce merită ascultată, pentru că vrem să învățăm ceva nou și simțim că el ne poate hrăni această lipsă, ori pentru că nouă ne place a fi ascultați și atenția pe care ne-o acordă este măgulitoare?

Sau poate pentru că putem comunica fluid, abordând liber diferite teme, și ne plac opiniile celuilalt referitoare la frământările noastre interioare? Poate pentru că ne simțim fizic admirați și atingerile, săruturile sau îmbrățișările celuilalt sunt cele de care avem atunci nevoie?

Ori poate că se întâmplă toate acestea pentru că vocea celuilalt este deopotrivă caldă și încurajatoare, ușurând astfel deschiderea noastră, sau pentru că noi înșine ne simțim utili oferind idei sau sfaturi celuilalt și asta determină creșterea stimei și valorii de sine?

Oricare ar fi răspunsul, este foarte clar că există cumva undeva în noi o dorință sau nevoie care se cere a fi împlinită și simțim că celălalt ne-o poate satisface, într-un mod mulțumitor.

Ni se dă poate posibilitatea de a conduce sau deopotrivă, de a fi cumva ghidați, ne simțim acceptați mai mult decât s-a întâmplat până acum, sau simțim că avem mai mult echilibru asupra vieții noastre, în prezența celuilalt.

Ce anume ne menține interesul și dorința de a-i fi aproape celui ales?

Care este magnetismul relației și cât de conștienți suntem de mirajul existent?

De cele mai multe ori, conștientizarea sau trezirea se produce atunci când se simte o schimbare de atitudine evidentă, aparent inexplicabilă, la unul dintre cei doi implicați, mecanismul nemaifuncționând la fel de simplu.

Atunci se rostogolesc în mintea noastră o mulțime de întrebări, care mai de care mai pătrunzătoare, forțându-ne puțin a analiza de ce s-a schimbat vibrația, cât de reale au fost presupunerile anterioare ce implicau raportul dintre noi și cât de compatibili suntem, de fapt.

Are loc așadar o introspecție pe care am putea-o numi iluminare, extrem de importantă în a conștientiza cât de mult ne ajută în mod real să menținem acea relație și dacă este într-adevăr o alegere sănătoasă, neforțată de factori externi sau doar de moment.

Poate că procesul de învățare reciprocă se apropie de final sau chiar este la final pentru unul dintre cei implicați.

Dar, la fel de bine, se poate să fie doar o stare de moment, o nevoie de repoziționare sau o lipsă de echilibru pe care acela o simte atunci și are nevoie de ceva timp pentru a o analiza și înțelege, pentru a se auto convinge de valoarea pe care acea prezență/relație o reprezintă în universul lui mental, emoțional și rațional.

“Your Soul determines your attractiveness, not your face.”- A.S.

“Even the Devil was once an Angel.”

Ai putea crede că voi scrie un articol incendiar (abordat literar!) despre sexualitate. Și desigur că îți dorești să nu îți dau speranțe deșarte.

Ei bine, nici nu o voi face! Nu vreau să te dezamăgesc. Mi te doresc aproape..

Te vreau cu toată ființa și nu pot să-ți rezist. Îți simt respirația sacadată și știu că vrei și tu să te-apropii mai mult.

Vrei să fii tu, cel de ieri, de azi și de mâine, alesul tăcut, care nu spune mult, dar faptele-i sunt scut.

Vrei să mă impresionezi atât de mult încât nici să nu îmi treacă prin gând să-mi doresc altceva- doar să vreau să te simt, să te-admir, să-ți vorbesc, să te-ascult, să te-alint..

Și la rândul meu să te încânt- cu vorba, cu gustul, cu dorul, cu glasul, cu visul și, desigur.. cu Amorul! Și eventual, să mi te închin.

Cum să-mi pară asta un chin?

Doar ești Demonul meu.. divin!

Nu sunt eu Îngerul tău? demonic și eu.. la bine, la greu, mereu ancorată de sufletul tău.

Desigur că vin!! Sunt a ta, domnul meu..!

Deschide-ți larg porțile sufletului și aprinde repede lumina speranței, ca să te văd în toată splendoarea simplicității tale absolute.

Trage obloanele lumii exterioare peste neînțelegerea gândurilor noastre pure și hai să ne iubim.

N-ai vrea să creăm împreună un haos divin?

“She was an Angel craving chaos. He was a Demon seeking peace.”