Author Archives: Simona Gîrbea
Tu câți ani îți dai?
“Age is an issue of mind over matter. If you don’t mind, it
Vor fi oameni
În fiecare zi, putem întâlni sau doar vorbi cu oameni noi, dar poate nu suficient de des ne întrebăm care este sensul acelor noi interacțiuni.
Ce ne determină a ne opri atenția mai mult asupra unuia dintre ei și care este valoarea pe care o va adăuga vieții noastre sunt elemente cheie pe care ar fi bine să le decodăm cât mai repede, pentru a conștientiza dacă e bine să ne focusăm atât de mult asupra acelei noi apariții, sau nu.
Chiar dacă explicația vine puțin mai târziu, important este totuși a descifra corect mesajul universului pentru a aprecia contribuția lui în crearea parcursului tău. E foarte posibil ca acel om chiar să te ajute cumva să devii ceea ce trebuia oricum să devii, dar nu se lăsa ușor a fi descoperit!
În drumul tău vor fi tentații, cărora le vei rezista sau nu, dar care te pot ajuta să devii mai înțelept dacă vei reflecta asupra faptelor, punându-ți întrebări precum “de ce mă tentează?” sau “ce anume simt când sunt în preajma lui, când îmi vorbește sau doar mă privește?”. Răspunsul tău sincer te va ajuta să afli cine ești sau ce anume îți dorești să devii și ce îți lipsește sau ce rețineri există în acest sens.
Vor fi oameni care îți vor pune piedici în ceea ce vei vrea să obții, pentru ca tu să lupți și mai mult, sau poate tocmai pentru a înțelege că nu acela era locul tău. Important este să te asculți cu mai mare atenție și să îți descurci amalgamul de gânduri.
Cu siguranță vor fi și oameni care te vor încuraja și susține și îți vor da idei sau sfaturi bune, pline de înțelepciune. Păstrează-i aproape de suflet! vor fi ca niște îngeri buni, veniți să-ți amintească de frumosul și binele din lume, dar și că menirea ta este să lupți mereu a-l descoperi și menține.
Vor fi și oameni în ale căror valori la un moment dat nu te vei mai regăsi, și totuși în a căror companie te simțeai mai demult foarte bine. Va fi datoria ta să înțelegi de ce sau când va veni momentul să te desprinzi de ei.
Blanța ta mentală se va îndrepta într-o direcție sau alta și va trebui să accepți că unele greutăți nu pot fi luate cu tine la nesfârșit. Va trebui așadar să iei decizii greu de luat, dar absolut necesare, care te vor elibera.
Și toate-acestea se vor întâmpla pentru a-ți întinde aripile și a zbura!
Pentru binele tău, rămâi curios și entuziast și îndrăznește să accepți provocarea de te avânta cu brațele deschise spre nou și necunoscut!
“Everyone you meet is a part of your journey, but not all of them are meant to stay in your life. Some people are just passing through to bring you gifts; either they’re blessings or lessons.” – Roy T. Bennett
Confirmări și infirmări
Trăind în era tehnologiei avansate, este foarte ușor să ai conversații chiar și cu oameni care locuiesc la mare distanță de tine.
Urmarea acestui fapt este uneori inevitabilă: poți simți că ar fi cu adevărat deosebit să întâlnești într-o zi, în sfârșit, pe acel cineva cu care vorbești uneori pe chat și pe care-l admiri, chiar știind de la bun început că întâlnirea aceea ar putea fi absolut irepetabilă.
Dorința de a avea privilegiul de a putea vedea de-aproape acel om care te inspiră, motivează, atrage sau energizează poate atinge un nivel extrem de intens, cu totul imposibil de descris sau corect explicat în cuvinte.
Desigur că ai criteriile tale de selecție și e clar că deja ai ales cumva ceva ce consideri că ți se potrivește din multe puncte de vedere și poate că aveți multe valori sau preocupări asemănătoare. Dar nu poți să nu te întrebi, măcar retoric: nu cumva este dorința aceasta ceva ridicol și copilăresc, iar energia pozitivă care simți că exista între voi e doar o închipuire sau un idealism? Este totuși vorba despre un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată, ci doar ai avut conversații pe chat!
Cred că e greu să ai un răspuns clar, pentru că fiecare situație are particularitățile ei, dar numai o întâlnire “face to face” poate confirma sau infirma presupunerile tale. Realitatea face mereu diferența și prezența fizică este întotdeauna mult mai edificatoare.
Sunt multe întrebări la care, doar întâlnindu-vă, vei găsi un răspuns. Vei înțelege totodată căt de mult ți-ai imaginat și eventual cât de diferită e situația în plan real.
Cum altfel crezi că ți-ai putea depăși temerile decât înfruntându-le?
Totul este ca dorința aceasta să fie la fel de puternică de ambele părți și să se creeze situația favorabilă întâlnirii, în termeni de acord stabiliți. Altfel trebuie să pricepi din start că te lupți cu morile de vânt! Și deși energia eoliană constituie, după cum știm cu toții, o sursă inepuizabilă de energie, trebuie totuși să analizezi bine înainte dacă zona de montare a turbinelor este una benefică. 😉 Pentru că vrei să investeși în ceva cu adevărat avantajos, nu-i așa?
Și mai trebuie să tii minte un lucru: curenții de aer se modifică, deși pot genera într-adevăr electricitate! 😉
Știind astfel de la bun început faptul că eficiența “turbinelor eoliene” depinde de intensitatea vântului, dar și că produc mult zgomot și reprezintă un pericol pentru faună, e foarte clar că trebuie bine gândit dacă sau unde vor fi montate!
Mai pe scurt, gândește-te bine la costurile emoționale (și nu numai!) ce vor apărea negreșit, la fel de intens ca și dorința inițială de a-ți întâlni aparenta muză!
Se merită efortul? Îți permiți luxul de a te expune situației ca în final totul să fie doar o himeră? Și ce așteptări ai de fapt de la această eventuală întâlnire?
Răspunsurile le vei găsi doar la tine, la fel cum și consecința acțiunilor tale tot ție îți va aparține.
Așadar, alege bine. Prioritizează-te pe tine!
“To fall in love with yourself is the first secret to happiness.” -ROBERT MORLEY
Disipare, sau regăsire?
“It is by chance that we met, by choice that we became friends.”
Dacă ne oprim puțin și facem o incursiune retrospectivă a vieții noastre privitor la oamenii pe care i-am considerat la un moment dat foarte buni prieteni, de multe ori ne dăm seama că acele strânse prietenii au devenit fade sau chiar au dispărut în neant.
Și nu neapărat pentru că nu au fost frumoase sau că s-a întâmplat ceva anume, care să minimizeze intensitatea legăturii, dar factorii distanță, preocupări sau chiar valori mult prea diferite și poate alte noi prietenii legate au contribuit la această schimbare.
Se spune că distanța nu poate totuși distruge o prietenie adevărată, dar ca să se dovedească asta, unul dintre cei doi trebuie să ia atitudine și să încerce a restabili din când în când cumva legătura.
Că nu e bine să avem așteptări sau să forțăm a menține o relație știm cu toții, dar fără ceva efort nu se clădește nimic. Și atunci când aceasta se dorește cu adevărat, se caută soluții și se acordă interes în acest sens.
Când ambele persoane implicate își doresc binele reciproc și reapropierea, se simte asta prin efortul depus, oricât de puține ar fi resursele avute. Dar dacă nimeni nu încearcă a menține cumva conexiunea, atunci nici reproșuri nu e bine a se face. Pentru că nu e corect să judeci o situație aparentă fără a cunoaște detalii despre cursul vieții unui om și fără a încerca tu însuți să iei atitudine.
Desigur că fiecare în parte, bazat pe ceea ce simte, va acționa sau reacționa într-o direcție anume, iar prietenia va avea o continuare sau nu. Oamenii au tot dreptul de a face alegeri noi, bazate pe propriile criterii, așadar e bine să înțelegem și să acceptăm că gusturile celorlalți, chiar și în materie de prietenie, se pot schimba, pentru că absolut toate acțiunile sau reacțiile noastre deslanșează la rândul lor alte reacții.
Fiecare om are propriul lui sistem de valori și preferințe și de aceea nu poți forța nimic ce nu se dorește sincer a exista.
Urmează-ți instinctul și continuă a menține o relație doar atâta timp cât simți că are sens și acea prezență te onorează, contribuind cumva la binele și dezvoltarea ta în direcția dorită.
Fii conștient de aportul fiecărui om în palmaresul devenirii tale, dar selectează-i cu atenție pe cei care alegi să te însoțească mai departe, pentru că nu oricine va vrea să te ajute să te ridici, în cazul unei căderi neprevăzute.
*****
“Close friends are truly life’s treasures. Sometimes they know us better than we know ourselves. With gentle honesty, they are there to guide and support us, to share our laughter and our tears. Their presence reminds us that we are never really alone.” —Vincent Van Gogh
Supărarea și Amarul :D
“Pentru fiecare minut de supărare pierdem 60 de secunde de Fericire”- Ralph Waldo Emerson
Cât ești de supărăcios în relațiile cu ceilalți?
Știi ce te irită sau cât de mult durează până când îți revii la starea de calm? Și cum îți manifești această emoție?
Ai un subiect anume care te “scoate din pepeni”, o sensibilitate aparte pe care ți-e greu “să o ții în frâu”? De obicei îți contracarezi această emoție, sau ți-o exprimi deschis?
Sigur că putem să ne gândim la o mulțime de alte întrebări legate de acest subiect, dar mai întâi să definim Supărarea: mâhnire, întristare, amărăciune, tristețe, neplăcere, necaz, după cum explică dicționarul limbii române.
Tuturor ni se întâmplă să ne supărăm pe cineva, considerând de cele mai multe ori că am fost tratați necorespunzător, ori că am fost total desconsiderați sau subestimați. Deseori, supărarea iritantă, intensă și apăsătoare, se transformă în dezamăgire, ceea ce ne determină să luăm o decizie privind acțiunile sau modul nostru de reacție următor.
Mulți dintre noi preferă să ignore persoana în cauză, neștiind cum să-și exprime emoția, sau considerând că aceasta e calea. Nu vor să-și explice punctul de vedere pentru că nu cred că pot fi înțeleși sau crezuți, sau pentru că nu știu cum să o facă. Li se pare că este o pierdere de vreme să se justifice și renunță a dialoga sub orice formă, îndepărtându-se total de factorul provocator de disconfort.
Alții preferă să își expună clar punctul de vedere, pentru a lămuri situația, convinși că trebuie cel puțin să încerce dacă vor să ajungă a se face înțeleși. Pentru că oamenii au mereu păreri diferite asupra aceluiași subiect, iar deschiderea spre comunicare poate ajuta la găsirea unor soluții noi. Desigur că un ton nepotrivit, acuzator, poate încetini și disturba procesul, sau poate deopotrivă panica interlocutorul și bloca acțiunea.
În funcție de gravitatea situației, după restabilirea calmului, căutarea unor soluții este de dorit, pentru a se înlătura neplăcerea și tensiunea creată.
De foarte multe ori însă, egoul nostru este cel rănit și nu situația în sine este cea care primează. Ajungem să înțelegem că nu neapărat faptele sau cuvintele au fost extrem de nepotrivite, ci modul cum ne-am simțit tratați, sau mai clar spus, insensibilitatea interlocutorului, în percepția noastră. Pentru că fiecare dintre noi are popria-i sensibilitate, care se spune că este tocmai ceea ce constituie propriul nostru geniu, dar și propria percepție asupra oricărei situații.
O persoană nemulțumită de sine, cu o minte care a înmagazinat sentimente puternice de supărare sau frustrare din trecut și le-a păstrat acolo închise, deja a transformat în obișnuință reprimarea acestora, atât în detrimentul personal, cât și al celorlalți, care nu reușesc să-i afle modul de gândire, pentru că a citi mințile altora nu e chiar simplu! 😀
Desigur că sunt și mulți alți factori care contribuie în a alege recția de moment, precum dispoziția, locul și timpul, dar găsirea unei modalităti de comunicare efecientă, potivită, chiar și după ce momentul ‘aprins’ a trecut și spiritele s-au mai calmat, poate contibui la îmbunătățirea acelei relații, dacă se dorește acest lucru.
Dupa cum spunea Dalai Lama, doar “prin dezvoltarea răbdării și toleranței, este posibil să renunți la sentimentele negative asociate evenimentelor”.
“RULE YOUR MIND OR IT WILL RULE YOU”- Horace
Enervarea, inamicul intern
Tuturor ni se întâmplă să ne supărăm, dar când starea aceasta atinge un anumit apogeu și nervii pun stăpânire pe noi, e mai greu să ne controlăm. Spunem vorbe care dor, sau poate pe care nici noi nu le credem cu adevărat, respirația se accelerează și sângele circulă rapid prin vene.
Totul se precipită și nu mai reacționăm așa cum am face în mod firesc, într-o stare de calm și înțelegere.
Mai târziu, când ne revenim din așa-zisul sevraj, realizăm cât de departe s-a ajuns. De cele mai multe ori, ne pare rău că nu ne-am ținut gura și am vrea să dăm timpul înapoi.
Dar cum am fi putut să prevenim a se întâmpla toate acestea? Pentru că, se știe, vorbele nu pot fi luate înapoi, odată ce au fost deja spuse și, mai ales, auzite!
O modalitate foarte la îndemână este de a respira adânc, pentru câteva secunde, pentru a amâna puțin momentul. A întârzia în a da un răspuns nu e o dovadă de slăbiciune, ci una de înțelepciune. Îți oferi șansa de a-ți reanaliza reacția, de a te calma și recrea o stare internă de echilibru. Vei câștiga totodată ceva timp pentru a privi lucrurile și din perspectiva celuilalt.
Apoi, un fapt general valabil este că partenerul de discuție nu vrea deloc să audă că nu are dreptate, așadar este tocmai ceea ce trebuie să eviți a afirma. Poți spune că îi înțelegi punctul de vedere și că îl respecți, dar și că tu vezi lucrurile în alt fel. Nu cred că mai trebuie să menționez că insultele trebuie cu desăvârșire să lipsească.
Dar dacă totuși cuvintele au ieșit? Nu întârzia cu scuzele imediate! Desigur că iertarea rămâne la latitudinea partenerului de discuție.
Stim, ești ” doar un om” și “greșeala e omenească” (WE’RE ONLY HUMANS, after all..), dar nu vreau să pledez pentru a ierta cu orice preț, la infinit, în ciuda oricărei greșeli, oricât de gravă ar fi. Fiecare om trebuie să impună limite și să ierte cât și ce consideră a fi de iertat, așa încât să nu îi fie știrbită pacea interioară.
La nivel fizic, enervarea ne transformă într-un mod neplăcut, transmițând în jur o vibrație ostilă. De asemenea, tensiunea atrage alte urmări, precum lipsa poftei de mâncare sau chiar insomnia. Așadar, enervarea ne distruge, pe termen scurt sau chiar îndelungat.
Toate acestea fiind cunoscute, ar trebui să ne determine a fi mai precauți cu privire la această emoție, care ne aruncă într-o stare de confuzie ce duce deseori la mari probleme și decizii deloc înțelepte, puterea de judecată în acele momente nefiind bine funcționabilă.
Enervarea apare atunci când suntem nemulțumiți, fapt pentru care ar trebui în mod constant să ne străduim a construi o stare de mulțumire interioară, cultivând bunătatea și compasiunea. Acestea două au puterea de a aduce calmitatea minții, prevenind apariția enervării. Autoanaliza rapidă a factorilor care determină acea situație, dar și a eventualului răspuns, anume dacă va fi constructiv sau distructiv, ne poate salva de multe neplăceri.
Exista un anumit nivel cu grad relativ de mijloc al enervării, care ne oferă posibilitatea de a o combate, și numai cultivând în mod intenționat răbdarea și toleranța putem evita escaladarea spre nivelul puternic negativ al acestei emoții.
Enervarea este o stare mentală cu efecte distructive, un puternic blocaj în calea fericirii noastre. Ea poate crea un discomfort extrem în relațiile personale, distrugând totodată sistemul cardiovascular. Riscul apariției bolilor de inimă, cu efecte majore asupra stării generale de sănatate, ar trebui să ne determine a căuta modalități de a depăși această emoție.
Dalai Lama spunea despre enervare că “distruge virtutea și calmitatea minții și doar acela care câștigă victoria asupra ei într-un proces atât de anevoios este un erou adevărat”.
Exercitând o disciplină internă, contracarând în mod activ emoțiile negative cu răbdare și toleranță, vei putea ajunge să elimini această emoție și efectele ei distructive.
“The greatest remedy for anger is delay.” – Seneca
“When anger rises, think of the consequences.” – Confucius
“If you are patient in one moment of anger, you will escape a hundred days of sorrow.” –
Chinese Proverb
Reflectând.. zâmbind
Au trecut de mult timp sărbătorile!! Pare-a fi atât de mult de-atunci, încât putem începe a povesti despre ele chiar cu “a fost odată“! 😀
Așadar, pragul mental fiind deja făcut, am luat-o cu toții de la capăt, plini de speranță într-un bine și-un frumos cum n-au fost niciodată!
Probabil v-ați întrebat și voi la final de an (ca și mine), cum a fost anul anterior. Ba chiar v-ați făcut o listă cu ce doriți să se întâmple în anul curent, de care acum țineți cu dinții 😀 , hotărâți a nu vă încălca promisiunile!
Sper că v-ați bucurat de prezența celor dragi, de strălucirea brăduțului sau de cadourile dăruite și primite, împachetate neapărat cu iubire, dar mai ales sper că ați făcut tot ce vi s-a părut mai potrivit pentru a sărbători cât mai plăcut trecerea în Noul An! Deși, se știe bine, trecerea aceasta este una doar mentală, resimțită de fiecare dintre noi într-un alt fel!
Ne dorim mereu să fim mai buni în noul an, mai mult iubiți și bine înțeleși. Și ne propunem (pentru-a câta oară? ) să ne iubim mai mult și mai ales să ne îndeplinim dorințele pe care uneori le amânăm, crezând că încă nu e momentul și că mai avem suficient timp pentru asta.
La trecerea dintre ani înțelegem mai bine ca niciodată (oare? sau doar ni se pare? 😀 ), ce am uitat să prioritizăm sau poate chiar ce am prioritizat greșit!
Reflectând la evenimentele petrecute anul anterior, putem trage multe concluzii, unele probabil foarte personale, dar cea absolut general valabilă este că viața este într-o continuă schimbare! Și una dintre marile schimbări este modul nostru de gândire. 😉
Puțin câte puțin, am revenit cu picioarele pe pământ și am clarificat situații neînțelese, dar cel mai bine am înțeles că, în ciuda oricărei schimbări apărute, fie ea și una nedorită, e bine să ne adunăm forțele și să ne menținem entuziasmul de viață.
Pentru că, atâta timp cât suntem în VIAȚĂ, e cazul să ne bucurăm și să apreciem fiecare bucățică a ei, fie ea și numai o firimitură!
Pare a fi de necrezut uneori că ceea ce mai demult ne-a adus atât de multă bucurie și satisfacție a dispărut în neant, precum un castel de nisip, luat de val.
Dar, când ne revenim din atâta mirare, e bine să ne-amintim că tocmai NOI suntem acea SPLENDOARE, pe care, din întâmplare, sau din prea multă admirare, pentru o vreme, am căutat-o în afara noastră.
Așadar, dacă cineva a distrus corola-ți de minuni, întreabă-te (în gând, sau chiar cu voce tare 😀 ) : nu cumva oare ești și tu responsabil de această mare demolare?
Renunță la acuzații, asumă-ți partea de responsabilitate și.. mergi mai departe!
Alege să crezi în puterea și valoarea ta!
Redirecționarea aceasta te va ajuta să-ți aliniezi visele cu realitate, pentru a te înălța și evolua.
*******
“There’s little growth and progression
without learning and reflection.”- Rasheed Ogunlaru
Reflectare
“We do not learn from experience. We learn from reflecting on exprerience.”-John Dewey
Nu știu ce obiceiuri ai tu, dar mie, la sfârșitul fiecărei zilei îmi place să reflectez asupra a tot ceea ce s-a întâmplat în decursul ei.
Poate că și tu faci același lucru, ba chiar e posibil să și gândești asemănător mie! De-aceea m-am gândit c-ar fi interesant să ne confruntăm astăzi gândurile!
Încercând să cauți răspunsul propriilor întrebări o să te înțelegi mai bine și o să fii mai plin de recunoștință față de viață și oameni. Mai mult decât atât, vei recunoaște nemulțumirile, concordanța sau neconcordanța dintre așteptări și realitate și asta te va ajuta să iei măsuri pentru a ajusta situația.
Alocă-ți timp suficient pentru a găsi răspunsul cât mai clar și mai detaliat, pentru că cercetarea propriilor gânduri cere răbdare și atenție la detalii.
Răspunde-ți cât mai sincer posibil, pentru că nimeni nu te va corecta oricum și nu vei primi nicio notă! Poate doar Viața îți va remodela ideile și te vei convinge de realitatea prezentă.
Să-ncepem așa-zisul quiz!
***
1.Ce întâmplări frumoase s-au petrecut azi în viața ta? Și ce consideri că a fost special sau poate chiar neobișnuit?
2. A existat cineva prin apropierea ta care te-a uimit prin fapte, reacții comportamentale sau vorbe? A fost ceva care te-a impresionat în mod pozitiv, sau negativ?
3. Crezi că au fost momente în care te-ai pierdut cu firea și nu ți-ai putut controla comportamentul sau vorbirea și mai târziu ai avut păreri de rău, sau consideri și acum că ai recționat potrivit situației?
4.Ai privit și te-au privit oamenii adânc în ochii, sau v-ați evitat reciproc? Ce emoții ai simțit că ți se transmit?
5.Crezi că te-ai îngrijit suficient de mult, sau ai fost puțin mai neglijent, din diverse motive? Dacă da, care au fost acelea?
6.Consideri că ai fost bine înțeles de ceilalți și că tu ai receptat de asemenea corect mesajele lor? Dacă ai avut niște nelămuriri, ce ai făcut pentru a clarifica situația?
7.Ai primit în decursul zilei respectul pe care consideri că îl meriți, sau simți că unii oameni te-au tratat necorespunzător?
8.Cercul tău strâns de prieteni simți că te-a susținut azi în demersul vieții tale? Simți că ai primit înțelegerea, toleranța sau încurajarea de care aveai nevoie, sau te-ai simțit judecat, criticat sau chiar respins? Ai primit azi vreun semnal confuz din partea vreunuia dintre ei, sau doar unul pozitiv și foarte edificator?
9.Crezi că modul tău de gândire s-a juxtapus in linii generale modului de gândire al celor pe care tu îi consideri prieteni? Și dacă ați avut păreri diferite, vi le-ați exprimat în mod deschis?
10. Cum ai descrie emoțional modul cum te-ai simțit azi? Ce emoție a predominat?
Poți și tu să formulezi alte întrebări edificatoare și mi-ar plăcea foarte mult să îmi impărtășești câteva dintre ele.
*********
“Life is a series of natural and spontaneous changes. Don’t resist them; that only creates sorrow. Let reality be reality. Let things flow naturally forward in whatever way they like.” ― Lao Tzu
“The only way that we can live, is if we grow. The only way that we can grow is if we change. The only way that we can change is if we learn. The only way we can learn is if we are exposed. And the only way that we can become exposed is if we throw ourselves out into the open. Do it. Throw yourself.” ― C. JoyBell C.
Zâmbește din suflet!
“Smile, it is the key that fits the lock of everybody’s heart.” — Anthony J. D’Angelo
De fiecare dată când postez la profilul de WhatsApp o poză în care sunt serioasă și nu zâmbesc, prietenii îmi scriu și își arată îngrijorarea.
‘Sunt tot eu!’, le spun, dar ei mă întreabă mereu dacă s-a întâmplat ceva.
Oare își fac griji pentru că sunt obișnuiți să mă vadă zâmbind și fața mea serioasă iese din tiparul obișnuit, sau doar pentru că au nevoie de cineva care să le lumineze ziua? 🙂
Realistic vorbind, un om care ne zâmbeste pare a fi mult mai prietenos și mai ușor abordabil, inspiră mai multă încredere și bucurie de viață, iar fața lui este mult mai frumoasă și plăcută la vedere. Mai mult decât atât, prezența zâmbetului dă senzația de accesibilitate, lucru din păcate nu întotdeauna corect înțeles.
Ce se întâmplă daca zâmbești rar și afișezi doar seriozitate? Crezi că vei inspira mai multă încredere în tine, mai multă stimă de sine sau chiar mister? Se poate!
Dar în final, frumusețea stă în ochii privitorului și oricât de mult ai încerca să afișezi ceva, tot faptele și felul cum te vei comporta în diferite situații vor demonstra cine ești.
Cuvintele alese de tine vor avea o rezonanță anume pentru fiecare om în parte, hainele tale vor fi puse în valoare de modul cum le vei purta, și atitudinea ta fizică și morală vor conta mai mult decât zâmbetul tău.
Dar acest amalgam va crea o rezonanță anume în mentalul fiecărui om, pe care nu o poți tu controla, oricât de mult ai încerca. Oamenii își schimbă deseori opiniile și dispoziția lor generală poate influența gândurile despre tine.
Așadar, zâmbește când și dacă asta-ți face ție bine!
Fii conștient însă că o față posomorâtă sau serioasă e mai puțin agreabilă și pare mai greu abordabilă.
Un zâmbet nu numai că deschide uși, dar te și înfrumusețează și îți imbunătățește dispoziția, relaxându-te.
Eu zâmbesc pentru că mă bucur de viață și mai ales pentru că mă plac mai mult zâmbind.
Dar a posta o poză în care par serioasă este ca un experiment și chiar mă distrează reacțiile celorlalți.
E draguț să vezi că oamenilor le pasă, chiar și dacă o fac doar pentru că vor o rază de lumină la ei în “casă”! Poate că au într-adevăr nevoie de asta și eu nu pot decât să mă bucur că i-am ajutat să își îmbunătățească dispoziția.
“Be the reason someone smiles. Be the reason someone feels loved and believes in the goodness in people.”
― Roy T. Bennett, The Light in the Heart
Povestea picioarelor iubite si drăgălășite
Probabil te întrebi oare ce m-a apucat să imi postez picioarele și te gândești că sunt ridicolă.
Și crede-mă, te înțeleg.. Cine are nevoie să mă vadă desculță? Poate doar cei care au un fetiș de genul ăsta, iar eu vreau să îi incurajez?! Te înșeli, iar mie nu prea-mi place să exagerez!
Dar pot declara în mod deschis că ÎMI IUBESC foarte mult picioarele!! Mi le îngrijesc zilnic, le dau cu cremă sau le masez cu ulei de masaj înainte de culcare. Și desigur că oja sau gelul de unghii nu lipsesc din dotare!
ADOR să le privesc și zilnic mi le admir! Iar dacă ție asta-ți sună a declarație narcisistă, crede-mă, chiar deloc nu mă ‘mișcă’!
Tocmai de-aceea, ca și tu să mă-nțelegi mai bine, și pentru ca povestea mea nebuloasă să se termine cu bine, am decis să ți-o spun azi, în cuvinte puțintel rimate și ușor zăpăcite!!
Asadar, pe scurt zis, amândouă picioarele mele au fost mai demult chinuite și de-aceea sunt acum nespus de drăgălășite!
Când aveam vreo 20 de ani, cineva a vărsat cafea clocotită pe piciorul meu drept. A fost din greșeală, așa că o muștruluială pe cinste ar fi sunat nedrept!
Dar rana a fost adâncă și durerea la fel. De-aceea, trei săptămâni nu am mai putut deloc merge cu el!
Peste 2 ani povestea s-a repetat, urmând la rând piciorul stâng. De data asta, ‘m-am ars’ cu apă clocotită, dar vina și neatenția imi aparțin pe deplin; la fel și durerea ce am simțit-o din plin!!
Iarăși au urmat săptămâni de chin, nopți nedormite, mult plâns și neputință; și desigur, CĂINȚĂ! pentru a mea neatenție, care poate a fost un semnal major, pe care eu am decis intenționat, în modul meu caracteristic rebel, să-l ignor.
Bineînțeles că și părinții au strâns din dinți și fiecare a reacționat cum s-a priceput mai bine, dar durerea fizică a rămas, desigur, doar la mine.
Am avut totuși un înger păzitor, care m-a pansat zi de zi timp de câteva săptămâni cu foarte multă grijă și m-a încurajat mereu, convingându-mă că se va vindeca în timp, ușor, rana ce arăta îngrozitor..
Dar oare ce gândeam eu? Nu mă interesa absolut deloc dacă va rămâne vreo cicatrice. Voiam doar ca rana dureroasă să se vindece! Pentru că, se știe prea bine, astfel de răni se pot infecta ușor, cu un efect devastator. Pentru mine însă numai durerea era singurul lucru copleșitor!
Și totuși, trebuie să recunosc, eu sunt un caz foarte fericit. Rănile s-au vindecat, chiar mai bine decât mi-am închipuit!! De aceea acum simt bucurie pe deplin, dar și o infinită recunoștință pentru un așa act DIVIN, pentru care din suflet mă închin!
Aveam să îmi ascund piciorul sub rochia albă de mireasă pe care urma să o aleg în curând. Dar acesta era un secret încă, pe care promisesem în mod absolut ridicol să-l păstrez pentru o vreme. Tremurând de atâta nerăbdare, bucuria ascunsă a ieșit la suprafață- nu e de mirare! ca o premoniție că ceva era nefiresc. Pentru că o așa bucurie nu trebuie nicidecum ascunsă, dacă totul e sincer și se întâmplă absolut firesc.
Peste ani, deși rănile s-au vindecat, cicatricele, fie ele chiar greu sesizabile, sunt martorii fără voce ai durerii tale. Și-ncep dintr-o data, cumva, inexplicabil, să îți fie dragi; și într-o bună zi incepi să te bucuri să le vezi, chiar dacă îți amintesc de agonia vieții tale!
Când știi ce înseamnă durerea produsă de arsură, nu poți să nu fii plin de compasiune când vezi sau chiar și doar auzi de cineva aflat în aceeași postură! Așadar, recunosc, am plâns zile în șir aflând ce s-a-ntâmplat la Colectiv!! și am simțit în suflet o așa durere acută și dură de parcă aveam eu o nouă arsură!
Din aceste două experiențe am învățat importanța răbdării și magia compasiunii, dar și acceptarea situației care nu poate fi schimbată. Pentru că uneori ne aflăm în locul și momentul nepotrivit și lucrurile pot scăpa de sub control și, din nefericire, nu orice acțiune viitoare poate fi anticipată.
Am învățat totodată că avem nevoie de ajutorul celorlalți, care au știința și priceperea necesare, dar și că rănile și durerea pot fi, din fericire, trecătoare!
Dar cum suferința este ceva natural, parte a existenței noastre, prezența ei ne învață cu siguranță să fim mai toleranți în fața adversităților vieții și desigur mai empatici la suferința celorlalți.
Suferința ne transformă și ne determină a adopta o atitudine de înțelegere și acceptare. Pentru că, fără a avea un oarece grad de toleranță față de suferință, aceasta ar putea părea eternă, devenind o continuă lamentare și sursă de autovictimizare.
Durerea poate fi atât o lecție despre tine și corpul tău, cât și una despre ceilalți. Felul cum reacționează ei la durerea ta te va ajuta. Îi vei cunoaște mult mai bine, la nivel emoțional, și vei ști pe cine te poți baza sau poate chiar ce prietenie vei mai accepta în viața ta.
“Nimeni nu se apropie de Conștiință fără Durere”- C.G.Jung
https://www.youtube.com/watch?v=KxVrbCMflN0
Dilema
“Our dilemma is that we hate change and love it at the same time; what we really want is for things to remain the same but get better.”
Sydney J. Harris
“The essential dilemma of my life is between my deep desire to belong and my suspicion of belonging.”
Jhumpa Lahiri
***
Suntem puși deseori în situații neașteptate și deloc vreodată imaginate. Și desigur că avem contribuția noastră la acel fapt, aportul ne aparține cumva, într-o anumită măsură.
Fie că am mers într-un loc anume, am participat la o convorbire, am răspuns unei invitații, am acceptat o atingere ori am ignorat un detaliu care mai târziu s-a dovedit extrem de important, oricare ar fi situația, reacția noastră a însemnat IMPLICARE.
Prin urmare, suntem participanți activi, iar efectul vine pentru că acel eveniment are cumva tangență cu ceva pentru care suntem și noi responsabili.
În momentul când simțim inconfortul, avem nevoie de timp ca să îi înțelegem bine sensul și cauza.
Și este foarte firesc să vrem a ne elibera de ceva care ne întristează sau ne macină sufletul, la fel cum e foarte firesc să ne iubim pe noi înșine și să alegem binele nostru!
Căutările unei soluții încep, la nivel mental. Pașii se fac mai rapid sau mai lent, dar ușor-ușor valul de ceață se înlătură și clarificarea ne dă voie să vedem adevărul gol-goluț.
Acceptarea unei situații noi necesită timp, dar numai așa putem ajunge să luăm o decizie care să readucă echilibrul și liniștea.
Oricare ar fi motivul pentru care ai ajuns în această dificultate, trebuie să iei o decizie eliberatoare.
Prin urmare, vei alege una dintre cele două alternative. Pentru că doar așa te vei putea reinventa, dându-ți voie să renaști.
***
“Dilema criticului: sau ofensez autorul spunându-i adevărul, sau îl mint și mă umilesc pe mine însumi.”- Samuel Johnson
Un puzzle numit Viață
“Finding your style is like putting puzzle pieces together.”- Lara Spencer
Nimic nu e mai plăcut decât să faci ceea ce te bucură, fără a simți că te forțezi în niciun fel, pur și simplu doar fiind tu însuți. Atunci când totul vine firesc, de la sine, senzația de greu nu există și toată acțiunea pare o continuare a ființei tale.
Poate sună puțin poetic și mult prea idealist pentru tine, dar cum ar fi dacă chiar ai simți asta zi de zi?
Ar însemna că planetele ‘s-au aliniat’, în sfârșit, totul căpătând sens, la fel ca atunci când piesele de puzzle se potrivesc perfect.
Dacă ești iubitor de puzzle, e firesc să fii atras de el, ca de un magnet.
Senzația de mulțumire și beatitudine te acaparează imediat ce ai răsturnat puzzle-ul pe masă!
Ești foarte conștient că totul este (sau pare a fi) doar un joc, dar te lași dus de emoție și dorință și vrei să continui, să cauți și desigur să găsești piesa următoare, pentru a ți se revela imaginea în toată grandoarea ei, dar și pentru a-ți dovedi iscusința, agerimea sau puterea de a duce ceva la bun sfârșit.
Cauți și nu ai niciun gând de renunțare, pentru că ai siguranța că piesa necesară există și tu ai capabilitatea de a o găsi!
Nu contează că la final piesele vor fi demontate! Vrei să trăiești toate senzațiile drumului parcurs și nu te poți desprinde cu ușurință de PUZZLE.
Ești prins în mrejele lui, te bucuri ca un copil, trăiești intens momentul și vrei să îl asamblezi cu orice preț, pentru că tot acest proces îți place și te entuziasmează.
Nu va conta dacă vei fi rapid sau dacă nimeni nu te va vedea pentru a fi impresionat de iscusința ta; pentru că îți place ceea ce faci și nu ai nevoie de spectatori, care să confirme valoarea ta!
Vrei doar să te bucuri de etapele căutării pieselor, ca să ai senzația împlinirii finale, dar mai ales pentru frumusețea descoperirii fiecărei bucăți lipsă.
Drumul parcurs de la răsturnarea pieselor pe masă până la aranjarea piesei finale va fi o curgere fluentă de energie interioară pe care tu o vei simți intens și o vei înțelege, care te va pătrunde în toată ființa și te va umple de satisfacție și euforie.
Uneori, dacă ai ales un puzzle complex, cu multe piese sau poate cu detalii complicat de înțeles, vei mai lua câte o pauză, dar te vei reîntoarce oricum în curând ca să-ți continui căutarea.
La fel este și atunci când faci ceva cu plăcere. Efortul există, dar tu nu îl simți ca fiind o povară, ci dimpotrivă.
E cel mai bun mod de relaxare, dar și o necesară provocare.
Este extazul tău interior!
Te vei auto-descoperi și vei deveni.
******
“Every day is a sort of a jigsaw puzzle. You have to make sure that you’re putting the most important things first.”-
“Each one of us fulfils a piece of a large puzzle.”
– Eric Mc Cormack
În căutarea Scopului- pierdut sau neavut
“Găsește-ți Scopul în viață și totul va fi bine!”
Ușor de zis, de parcă te-ai uita în toate colțurile camerei și în final ai găsi acel scop ascuns undeva, sub covor, sau poate chiar sub pat, numai aruncând fugitiv o privire.
Dar cum ai putea oare să înțelegi care îți este menirea, fără a pierde prea mult timp și fără a-ți consuma energia aiurea, fără sens? Cum poți afla mai repede ce anume este esența vieții tale, acel ceva absolut necesar a te încărca și vitaliza pentru o nouă zi?
Sunt niște întrebări la care Numai Tu ai putea să-ți răspunzi, analizându-te Pe Tine. Pentru că întrebările anterioare vor genera o multitudine de alte întrebări, al căror răspuns te va călăuzi în final spre destinația dorită.
Ce anume te bucură? Ce îți place să faci cu drag în fiecare zi? Care sunt acțiunile fără de care o zi nu ar mai fi la fel de frumoasă? Ce te energizează? Când simți nu doar că exiști, dar și că trăiești? Ce simți că îți dă senzația de împlinire și nu te forțezi a face?
Ia în considerare o aparent simplă modalitate!
Ai putea afla răspunsul poate doar în momentul
*când vei înceta a mai face acele lucruri care îți aduc zâmbetul pe buze și eventual vei încerca a face ceva nou, total necunoscut, care nu te va entuziasma mai deloc,
*când orele vor trece greu făcând acel lucru și te vei simți absolut vlăguit,
*când golul din stomac se va mări și dimineața te vei ridica cu greu din pat, fără nicio dorință de a ajunge acolo,
*când nimic nu te va satisface, oricât de multe avantaje ai simți că poți avea continuând a te forța a fi consecvent,
*când senzația de rău și goliciune vor crește și vei simți că te pierzi.
E un drum sinuos si uneori e nevoie de foarte mult timp și autoanaliză până când vei trage concluzii și vei lua măsuri.
E la fel de posibil să descoperi ceva nou, care să te provoace, deci oricum ar fi vei câștiga ceva, așadar merită să încerci.
Nu dispera și nu înceta a căuta înlăuntrul tău. Fă-ți timp pentru a fi doar cu tine, pentru a-ți diseca sufletul bucată cu bucată și a afla ce anume te compune.
Pentru că nimeni nu te cunoaște mai bine ca tine. Si nimeni nu ar putea vreodată să simtă mai bine ca tine ce te doare sau ce atingere îți provoacă plăcerea.
Dă-ți voie a-ți simți și eventual a-ți vedea celulele, pentru că și microscopul este tot la tine- ești chiar Tu! Privește prin lentila lui fină atât de mult timp cât ai nevoie, până când vei ajunge să te vezi cu claritate.
Viața poate fi mai scurtă sau puțin mai lungă, dar dacă presupui prin absurd că va fi extrem de scurtă, cum ți-ai alege să o petreci? Ce ți-ai dori să mai faci în ultimele tale zile? Ce ai vrea să lași în urma ta care să amintească frumos de ființa ta?
Caută răspunsuri. SIGUR le vei găsi, dacă vei fi complet sincer cu tine și nu vei ține cont de influențele externe.
Fiecare om trăiește ÎN el și PRIN el. Nu da voie celorlalți să stabilească ce îți este prioritar. Ia decizii care să-ți liniștească Ție sufletul și nu-ți fie jenă a te autocontrazice. Ai tot dreptul să îți schimbi ideile și să te redefinești de oricât de multe ori simți că ar fi nevoie.
O nouă zi
“Each sunrise brings a new day filled with new hopes for a new beginning.”- DEBASISH MRIDHA
Cum e ziua ta??
Pare o întrebare firească și chiar este, dar ceea ce nu conștientizăm mereu este faptul că fiecare zi este de fapt creația noastră, pentru că noi îi dăm formă și fond.
Ne dorim unul altuia să avem o zi frumoasă, ca și cum altcineva ar decide în locul nostru, când de fapt numai noi suntem responsabili a ne face ziua frumoasă, după propriile reguli, convingeri, valori, dorințe și nevoi.
Ar trebui să ne amintim permanent că ceilalți sunt doar spectatori ai scenei vieții noastre, iar dacă uneori le dăm voie și să joace în piesa noastră, este o onoare pe care noi le-o facem.
În cazul în care ei nu o vor aprecia așa cum îți doreai, datoria ta este doar de a-ți da seama cât de mult spațiu vrei să mai ocupe în rolul primit sau dacă merită să le oferi chiar și rolul cel mai mic. Pentru că stă în puterea ta decizia de a le da voie să aibă un rol sau nu și nimeni nu poate alege în locul tău.
Fiecare zi este în esență expresia viziunii noastre despre ceea ce simțim, visăm sau credem despre ceilalți și noi. Fiecare nouă zi reprezintă alegerile noastre.
Pentru că noi alegem ce dispoziție vrem să avem, activitățile pe care vrem să le facem, oamenii, locurile, conversațiile, hrana, locul de muncă, hainele, parfumul folosit și multe alte detalii care pot schimba radical vibrația energetică pe care o deținem și revărsăm asupra celorlalți.
Zi de zi decidem pe cine și ce vrem să ascultăm sau să credem, de cine ne lăsăm convinși sau pe cine vrem să înțelegem.
O nouă zi înseamnă o nouă oportunitate de a ne îmbunătăți relațiile cu ceilalți sau de a ne îndeplini visele.
Bucură-te de șansa de a fi propriul manager al vieții tale și utilizează toate resursele disponibile pentru a da valoare și sens prezenței tale aici, pe pământ.
“When there is Life, there is Hope”- John Gay
“You are full of unshaped dreams. You are laden with beginnings. There is hope in YOU.”- Lola Ridge
Acceptare & Schimbare
Ne aflăm deseori în situații neplăcute, pe care am vrea cumva să le schimbăm cât se poate de repede, dar nu avem resursele materiale necesare pentru a face acea schimbare, sau din diferite alte motive trebuie să avem răbdare.
Alteori, ceea ce ne dorim a schimba este departe de a se putea întâmpla, însă nu vrem să acceptăm acest fapt, sau poate nu suntem încă pregătiți a o face. Sau cei de la care avem așteptări nu pot face acea schimbare.
Ne simțim cumva neputincioși, frustrarea pune stăpânire pe mentalul nostru parcă mult prea sensibil, și ne tot întrebăm care ar putea fi soluția.
Bineînțeles că nu vrem să așteptăm, pentru că ne dorim rezultate rapide și să fim cât mai eficienți cu putință, iar unele situații sunt atât de dificil de suportat încât simțim că nu putem face față unei așteptări îndelungate.
Si atunci, ce-ar fi de făcut? cum ar trebui să abordăm totul, așa încât să nu ajungem pe culmile disperării?
Este momentul să ne punem câteva întrebări, precum aceasta: este la îndemâna noastră a face acea schimbare acum?
Sfaturile celor apropiați pot contribui sau nu a găsi un răspuns, dar dacă nu ajungem totuși la acesta, poate că e cazul să înțelegem că răspunsul este în NOI..
Dacă situația nu poate fi schimbată, atunci înseamnă că ceea ce trebuie schimbat este atitudinea noastră vis-a-vis de acel fapt sau persoană.
Doar o abordare diferită va duce la rezultate diferite. Fiind pe deplin conștienți de acest adevăr, nu putem decât să începem a reacționa și mai ales acționa altfel decât înainte.
Ne vom reinventa, lăsând deoparte așteptările care ne-au măcinat planurile și gândurile, vom afla și străbate drumuri noi și vom găsi noi adevăruri și frământări, mai blânde sau mai provocatoare, dar oricum ar fi vom face necesara Schimbare.
Și-n curând vom simți că suntem demiurgii propriei nemuriri.
**Care sunt acceptările ce au determinat schimbările pe care a fost nevoie să le faci tu in ultima vreme? Și cât de ușor sau greu ți-a fost să le conștientizezi și mai ales să le pui în practică?**
“When we can no longer change a situation, we are forced to change.”-
Victor Frankle
Printre bărbați :)
Sinceră să fiu, îmi place mult să fiu înconjurată de bărbați, pentru că ei par a fi mult mai puțin critici decât femeile. Par a fi și extrem de prietenoși, mai ales dacă ești o femeie atractivă.
Și cum să-i condamni? Cine să nu vrea o prezență agreabilă prin preajmă? Cum spune o vorbă din bătrâni, “ce e frumos și lui Dumnezeu îi place.”
Dar oare chiar este așa? Sunt ei prietenoși doar pentru că tu ești frumoasă, haioasă, inteligentă și sociabilă, și le înțelegi glumele? Sau mai există și alte motive, care nu se recunosc ușor, din variate motive?
Dar desigur că nu putem invoca “sus și tare” N motive, având extrema convingere că așa este mereu, deoarece oamenii sunt foarte diferiți.
Dacă noi am generaliza, atunci și ei ar putea spune că toate femeile sunt geloase, fandosite sau fițoase și sigur că și-ar pune lumea-n cap și ar fi vai de capul lor! :))
Așadar, să lăsăm generalizările deoparte și să analizăm omul în unicitatea sa. Pentru că fiecare dintre noi are parte de propriile experiențe și oamenii cu care intră în contact sunt total diferiți, iar acele generalizări ar putea fi făcute în funcție de acești factori și mulți alții nemenționați.
Dar dacă ar fi să te gândești totuși câți dintre bărbații care au fost prietenoși cu tine au încercat apoi să îți intre în grații și să depășească stadiul prieteniei pure, ar scădea numărul lor considerabil?
Și dacă au fost refuzați, au rămas încă în lista ta de prieteni, sau s-au retras automat?
Au continuat să te trateze la fel de frumos ca înainte (în discuțiile de pe chat, sau întâlniri reale), sau nu au putut să își ascundă nemulțumirea, dezamăgirea sau poate chiar frustrarea și au început să își scoată “colții”?
Câți dintre ei au putut accepta ușor refuzul și nu au stat la pândă ca să te prindă vulnerabilă și să atace din nou (și nu mă refer deloc la complimente, ci propuneri indecente)?
Știm prea bine că bărbații sunt vânători prin definiție și nouă, femeilor, ne place mult să fim vânate, dar numai de vânătorii pe care îi preferăm, sau ca să fiu puțin poetică, de cei care au “arme bune” care ne impresionează cumva. Da, da!! 😉
Pentru că avem dreptul de a selecta, accepta sau refuza, atât prietenia pură cât și altceva, iar bărbații de asemenea.
Este absolut firesc să te retragi din a mai face încercări deșarte, atunci când ți se spune clar că nu are sens. Dar oare chiar trebuie să fii mai puțin Om, atunci când nu ești ales? Să arunci cuvinte grele sau să ignori persoana care te-a refuzat, pretinzând că nu o mai cunoști, doar pentru că nu te preferă pe tine, ci pe altul? Sau și mai mult decât atât, să o denigrezi, din dorința de a-ți recupera cumva demnitatea de bărbat?
Întrebările se adresează doar persoanelor care se recunosc a fi în această postură delicată, fie și acceptată numai în adâncul sufletului lor, nu public și defăimător..
“Ego is a bright so light that when it shines it makes you blind.”
Cuvinte și oameni
Zilele trecute m-am confruntat cu o situație care m-a uimit.
Mai exact spus, reacția emoțională personală la auzul aceluiași cuvânt adresat în mod repetat mie, dar de persoane diferite!
În primul caz am reacționat vehement, spunând că nu îmi place, iar în al doilea caz.. m-am simțit în al nouălea cer! 🙂
Asta m-a determinat să reflectez asupra acestui subiect și să caut răspunsuri, ca să înțeleg mai bine care este motivul reacției mele atât de diferite.
Părea extrem de ciudat ceea ce simțeam. Si totuși, răspunsul a fost simplu de găsit.
Bineînțeles că nu doar cuvântul a fost cel care a generat exaltarea și respectiv revolta mea, ci mai ales persoana care l-a rostit.
Una dintre cele două persoane îmi plăcea și îmi inspira sinceritate, cealaltă nu.
Cuvintele sunt expresia sufletului, a sentimentelor noastre profunde sau nu simțite față de ceilalți, iar vocea, tonul si prezența sau lipsa entuziasmului determină vibrația indusă în mentalul celorlalți.
Un cuvânt spus deseori în grabă, dar la momentul potrivit, poate constitui un cadou, iar alteori doar o povară sau chiar o piedică în calea dezvoltării noastre. Desigur că noi suntem cei care îi dăm valoarea și conotația, în funcție de anumiți factori, printre care și emoțiile și dispoziția de moment.
Dar este foarte sigur că un cuvânt poate rezona în mentalul nostru în funcție de emițător.
Să luăm de exemplu cuvântul “scumpo”. Sigur că spus de cel care te atrage și te interesează sună extrem de plăcut, pe când rostit de altcineva, care nu este deloc interesant pentru tine, cuvântul te va enerva.
Spuse cu indiferență, cuvintele vor rezona mai puțin, ba chiar vor fi uneori lipsite de sens. Așadar, numai noi le putem da Viață!
De aceea, scrisul nu a putut niciodată înlocui vorbitul. Pentru că doar oamenii dau Suflet cuvintelor pe care le folosesc.
Lipsa expresiei sonore a mesajului poate crea confuzie, inflexiunile vocii oferind claritate și dând acea finețe de care avem atât de multă nevoie!
Mi s-a părut frumos, foarte interesant și mai ales util să îmi aloc puțin timp pentru a reflecta și a îmi înțelege mai bine starea emoțională interioară, dar mai ales pentru a vă invita și pe voi să vă auto analizați și să acordați conștient atenție atât cuvintelor cât și tonului folosit.
Și desigur, să acceptați doar ceea ce vi se pare potrivit, alegând a vă angaja doar în conversații care vă fac a vă simți confortabil și mai ales care vă inspiră și motivează.
Și poate n-ar trebui să uitam niciodată faptul ca deși cuvintele sunt gratuite, felul în care le folosim ne poate costa.
Ps.: Apropos, ce cuvânt credeți că mi-a fost adresat? 😀
Mi-ar plăcea să aflu părerile voastre! sunt curioasă cine va ghici.
Îmi asum și riscul ca la final să credeți unii că sunt Simonica fițoșica. :))
Conștientizarea magnetismului
Ne întâlnim aparent întâmplător și eventual ne zâmbim frumos, apoi ne punem o sumedenie de întrebări unul altuia, dornici de cunoaștere și însetați de curiozitate.
Interesul crește în ritm rapid dacă simțim similaritate în modul de gândire, iar dacă aspectul fizic este unul plăcut și genul celuilalt este cel care ne hrănește profund simțurile, atunci atenția noastră crește surprinzător.
Când raportul emotional este unul bun, apropierea poate continua, ajungând ca la un moment dat să ne întrebăm: oare de ce simțim așa? de ce vrem să petrecem și mai mult timp împreună?
Este pentru că celălalt are de spus o poveste interesantă de viață ce merită ascultată, pentru că vrem să învățăm ceva nou și simțim că el ne poate hrăni această lipsă, ori pentru că nouă ne place a fi ascultați și atenția pe care ne-o acordă este măgulitoare?
Sau poate pentru că putem comunica fluid, abordând liber diferite teme, și ne plac opiniile celuilalt referitoare la frământările noastre interioare? Poate pentru că ne simțim fizic admirați și atingerile, săruturile sau îmbrățișările celuilalt sunt cele de care avem atunci nevoie?
Ori poate că se întâmplă toate acestea pentru că vocea celuilalt este deopotrivă caldă și încurajatoare, ușurând astfel deschiderea noastră, sau pentru că noi înșine ne simțim utili oferind idei sau sfaturi celuilalt și asta determină creșterea stimei și valorii de sine?
Oricare ar fi răspunsul, este foarte clar că există cumva undeva în noi o dorință sau nevoie care se cere a fi împlinită și simțim că celălalt ne-o poate satisface, într-un mod mulțumitor.
Ni se dă poate posibilitatea de a conduce sau deopotrivă, de a fi cumva ghidați, ne simțim acceptați mai mult decât s-a întâmplat până acum, sau simțim că avem mai mult echilibru asupra vieții noastre, în prezența celuilalt.
Ce anume ne menține interesul și dorința de a-i fi aproape celui ales?
Care este magnetismul relației și cât de conștienți suntem de mirajul existent?
De cele mai multe ori, conștientizarea sau trezirea se produce atunci când se simte o schimbare de atitudine evidentă, aparent inexplicabilă, la unul dintre cei doi implicați, mecanismul nemaifuncționând la fel de simplu.
Atunci se rostogolesc în mintea noastră o mulțime de întrebări, care mai de care mai pătrunzătoare, forțându-ne puțin a analiza de ce s-a schimbat vibrația, cât de reale au fost presupunerile anterioare ce implicau raportul dintre noi și cât de compatibili suntem, de fapt.
Are loc așadar o introspecție pe care am putea-o numi iluminare, extrem de importantă în a conștientiza cât de mult ne ajută în mod real să menținem acea relație și dacă este într-adevăr o alegere sănătoasă, neforțată de factori externi sau doar de moment.
Poate că procesul de învățare reciprocă se apropie de final sau chiar este la final pentru unul dintre cei implicați.
Dar, la fel de bine, se poate să fie doar o stare de moment, o nevoie de repoziționare sau o lipsă de echilibru pe care acela o simte atunci și are nevoie de ceva timp pentru a o analiza și înțelege, pentru a se auto convinge de valoarea pe care acea prezență/relație o reprezintă în universul lui mental, emoțional și rațional.
“Your Soul determines your attractiveness, not your face.”- A.S.
O dată-n viață
Ce ai vrea să faci cel puțin o dată în viață, dar nu ai îndrăznit sau reușit până acum, din diverse motive, existente în realitate, sau doar inventate ca să-ți justifici oarecum această “lipsă de libertate”?
E o întrebare.. la care trebuie să-ți răspunzi tu singur (și poți păstra aceste gânduri doar pentru tine), pentru că numai tu îți cunoști suficient de mult gândurile și dorințele, așadar răspunsul -în totalitate- îți aparține!
Acest exercițiu te va determina să te autoanalizezi, căutând acel Ceva care lipsește momentan din viața ta.
Sigur lista ar putea părea scurtă la început, dar pe măsură ce vei aprofunda subiectul îți vei da seama cât de multe lucruri ai amânat, crezând că încă nu e momentul, sau că vei face asta când vei avea mai mult timp, bani, chef de viață (sau doar când vei fi puțintel mai îndrăzneață!).
Dar dacă zilele ți-ar fi numărate, cele mai adânci dorințe ar ieși urgent la suprafață, fără doar și poate!!
Dar așa, e posibil să te gândești ceva mai mult până când vei găsi în ascunzătorile minții ceea ce ai refuzat să-ți oferi, sau poate numai a-ți imagina că s-ar putea întâmpla.
Spune, ai vrea să te aventurezi într-un loc anume, sau să spui cuiva ceva ce nu ai îndrăznit niciodată a spune? să încerci ceva ce ți-a fost teamă a nu eșua, sau doar pentru că nu ai avut curaj să accepți această provocare de a face o așa mare schimbare?
Cu cât ne gândim mai mult, cu atât înțelegem că dorințele noastre sunt aproape nelimitate.
Și totuși, în felul acesta, ne-am forța puțin imaginația să lucreze și am face abstracție de impedimentele voit sau nevoit existente.
Așadar, tu ce ai vrea să faci măcar O DATĂ-N VIAȚĂ?
Privește direct adevărul în față, acceptă-ți dorințele, oricât ar părea ele de copilărești, banale, absurde, sau ireale, și vezi ce-ai putea face, dacă minunea de a le îndeplini ți-ar apărea așa, pe “nepusă masă”, în cale! 😉 🙂
Recunoștință
“Gratitude is a powerful catalyst for happiness. It’s the spark that lights a fire of Joy in your soul.”- Amy Collette
*****
Vara trecută mi-a murit un prieten drag.
Bineînțeles că pierderea aceasta m-a răvășit, mai ales că atât el cât și noi toți, cei apropiați, știam deja că timpul lui era extrem de limitat.
Se spune că numai celor puternici li se poate întâmpla un așa fenomen: de a-și aștepta calm sfârșitul oricum ireversibil, acceptând cu înțelegere (și chiar zâmbitor) neputința de a face vreo schimbare care să modifice traiectul- cu siguranță unul nu doar greu, ci teribil de sfâșietor!
Începutul Sfârșitului, cum l-a numit el, sau ‘Ultimul capitol’ al poveștii, pe care uneori, în situații mai speciale, îl poți singur (sub supraveghere medicală) alege, a fost ca o “trezire” pentru noi toți, generând noi întrebări și perspective.
Trăim suficient de intens fiecare moment? Suntem destul de recunoscători pentru minunea de a fi aici, acum? Le spunem suficient de des celor dragi cât de mult îi apreciem și iubim?
Răspunsul este întotdeauna NU, pentru că ne pierdem în vâltoarea vieții (cum îmi place mie să spun), uitând că nu suntem eterni, încăpățânându-ne deseori a ierta sau a cere iertare, a asculta explicații sau chiar a le oferi, când e cazul.
Și de ce se întâmplă asta? Pentru că trăim cu impresia că mai avem destul Timp de trăit!
Dar dacă nu e așa?
Întotdeauna suntem uimiți de rapiditatea curgerii timpului, a vieții, și parcă nu ne vine a crede că mai ieri eram copii, după care revenim la starea inițială de oarece inconștiență și lipsă de apreciere și iarăși nu dăm timpului valoarea bine meritată.
Și cum poți da mai multă valoare timpului decât luptând zi de zi a-ți contura visele? Mai concret spus, contribuind faptic la a le transforma în realitate, chiar dacă ți se pare că asta înseamnă doar o picătură în marele ocean.
Gândul că ziua de mâine poate să nu mai existe și că aceea pe care o trăiești acum poate fi ultima, te poate ajuta să stopezi să amâni a spune ceea ce a rămas nespus.
Dispariția cuiva drag poate fi un moment serios de reflecție, în care prioritățile se pot schimba radical. Conotația vieții însăși poate căpăta rapid, pentru tine, alt sens.
Mereu vom simți că nu avem timp destul, posibilitățile de a-l ‘consuma’ fiind extrem de multiple, la fel cum și pe măsură ce înaintăm în vârstă începem să credem că oamenii dispar mult prea devreme dintre noi.
Dar dacă ajungem să descoperim sensul adevărat al prezenței noastre aici și dacă înțelegându-ne menirea reușim să jonglăm cu toate resursele noastre așa încât să inspirăm, să motivăm, sau să schimbăm cumva în bine lumea, oricât de mic ne-ar fi universul, atunci o să înțelegem poate că nu plecăm nicăieri.
Ne transformam într-o altă materie, dar rămânem aici, prin impactul avut asupra celorlalți. Și ce bine-ar fi să dăm un sens frumos vieții, evidențiind binele, compasiunea, bunătatea și adevărul.
Așadar, prietenul meu nu a plecat, pentru că a știut să rămână în sufletul meu prin căldura sufletească pe care a emanat-o când era și o prezență fizică. Pentru că a fost un om remarcabil prin puterea de a aprecia mereu frumosul din jur și respectul față de natură, oameni și viață, oricât de grea ar fi.
Pentru că acel Guul pe care eu l-am cunoscut își trăia viața plin de recunoștință, pozitivitate și iubire față de semeni, încercând să-i ajute și să-i înțeleagă.
A vedea frumusețea unor plante pe care alții le-ar considera buruieni nu este în puterea oricui. Pot spune că el m-a cucerit cu inima lui de “prinț” și tocmai de-aceea ne-am apropiat și sufletele noastre s-au înțeles atât de ușor.
Credeți că sunt tristă gândindu-mă că nu îl mai pot întâlni?
Acum, că totul s-a calmat, înțeleg că prezența lui în viața mea a adus un plus de bucurie pentru care nu pot decât să fiu recunoscătoare. Sunt în inima lui, așa cum obișnuia să îmi spună, metaforic desigur, și asta mi se pare de-ajuns.
“Joy is the simplest form of Gratitude.”-Karl Barth
“Living in a state of gratitude is the gateway to grace.”- Arianna Huffington
**In memoriam Guul Nap **