Author Archives: Simona Gîrbea

“Gratitude is a powerful catalyst for happiness. It’s the spark that lights a fire of Joy in your soul.”- Amy Collette

*****

Vara trecută mi-a murit un prieten drag.

Bineînțeles că pierderea aceasta m-a răvășit, mai ales că atât el cât și noi toți, cei apropiați, știam deja că timpul lui era extrem de limitat.

Se spune că numai celor puternici li se poate întâmpla un așa fenomen: de a-și aștepta calm sfârșitul oricum ireversibil, acceptând cu înțelegere (și chiar zâmbitor) neputința de a face vreo schimbare care să modifice traiectul- cu siguranță unul nu doar greu, ci teribil de sfâșietor!

Începutul Sfârșitului, cum l-a numit el, sau ‘Ultimul capitol’ al poveștii, pe care uneori, în situații mai speciale, îl poți singur (sub supraveghere medicală) alege, a fost ca o “trezire” pentru noi toți, generând noi întrebări și perspective.

Trăim suficient de intens fiecare moment? Suntem destul de recunoscători pentru minunea de a fi aici, acum? Le spunem suficient de des celor dragi cât de mult îi apreciem și iubim?

Răspunsul este întotdeauna NU, pentru că ne pierdem în vâltoarea vieții (cum îmi place mie să spun), uitând că nu suntem eterni, încăpățânându-ne deseori a ierta sau a cere iertare, a asculta explicații sau chiar a le oferi, când e cazul.

Și de ce se întâmplă asta? Pentru că trăim cu impresia că mai avem destul Timp de trăit! 

Dar dacă nu e așa? 

Întotdeauna suntem uimiți de rapiditatea curgerii timpului, a vieții, și parcă nu ne vine a crede că mai ieri eram copii, după care revenim la starea inițială de oarece inconștiență și lipsă de apreciere și iarăși nu dăm timpului valoarea bine meritată.

Și cum poți da mai multă valoare timpului decât luptând zi de zi a-ți contura visele? Mai concret spus, contribuind faptic la a le transforma în realitate, chiar dacă ți se pare că asta înseamnă doar o picătură în marele ocean. 

Gândul că ziua de mâine poate să nu mai existe și că aceea pe care o trăiești acum poate fi ultima, te poate ajuta să stopezi să amâni a spune ceea ce a rămas nespus.

Dispariția cuiva drag poate fi un moment serios de reflecție, în care prioritățile se pot schimba radical. Conotația vieții însăși poate căpăta rapid, pentru tine, alt sens.

Mereu vom simți că nu avem timp destul, posibilitățile de a-l ‘consuma’ fiind extrem de multiple, la fel cum și pe măsură ce înaintăm în vârstă începem să credem că oamenii dispar mult prea devreme dintre noi.

Dar dacă ajungem să descoperim sensul adevărat al prezenței noastre aici și dacă înțelegându-ne menirea reușim să jonglăm cu toate resursele noastre așa încât să inspirăm, să motivăm, sau să schimbăm cumva în bine lumea, oricât de mic ne-ar fi universul, atunci o să înțelegem poate că nu plecăm nicăieri.

Ne transformam într-o altă materie, dar rămânem aici, prin impactul avut asupra celorlalți. Și ce bine-ar fi să dăm un sens frumos vieții, evidențiind binele, compasiunea, bunătatea și adevărul.

Așadar, prietenul meu nu a plecat, pentru că a știut să rămână  în sufletul meu prin căldura sufletească pe care a emanat-o când era și o prezență fizică. Pentru că a fost un om remarcabil prin puterea de a aprecia mereu frumosul din jur și respectul față de natură, oameni și viață, oricât de grea ar fi.

Pentru că acel Guul pe care eu l-am cunoscut își trăia viața plin de recunoștință, pozitivitate și iubire față de semeni, încercând să-i ajute și să-i înțeleagă.

A vedea frumusețea unor plante pe care alții le-ar considera buruieni nu este în puterea oricui. Pot spune că el m-a cucerit cu inima lui de “prinț” și tocmai de-aceea ne-am apropiat și sufletele noastre s-au înțeles atât de ușor.

Credeți că sunt tristă gândindu-mă că nu îl mai pot întâlni?

Acum, că totul s-a calmat, înțeleg că prezența lui în viața mea a adus un plus de bucurie pentru care nu pot decât să fiu recunoscătoare. Sunt în inima lui, așa cum obișnuia să îmi spună, metaforic desigur, și asta mi se pare de-ajuns.

“Joy is the simplest form of Gratitude.”-Karl Barth

“Living in a state of gratitude is the gateway to grace.”- Arianna Huffington

**In memoriam Guul Nap **

“There is nothing more rare, nor more beautiful, than a woman being unapologetically herself; comfortable in her perfect imperfection. To me, that is the true essence of beauty.” – Steve Maraboli

***

Ești Perfectă! i-a spus el, iar ea a zâmbit ușor, galant, și i-a spus mulțumesc.

Nu a refuzat deloc complimentul, și nu pentru că așa știa că îi stă bine unei femei, ci pentru că era pe deplin conștientă de calitățile pe care le deține.

Ce rost avea să întrebe ce vrea el să spună? Ea știa mai bine ca oricine ce se ascunde înlăuntrul ei: atât de multe gânduri frumoase, emoții profunde, dorințe și pasiuni fierbinți, dar mai ales afecțiune.

Toate erau înălțătoare, iar cei ce ajungeau să îi descopere mirajul nu doreau decât să i se abandoneze.

Ai putea să îți dorești mai mult de la o Femeie Perfectă?

Desigur! Mai întâi de toate, să rămână Perfectă, atât acceptându-și perfecțiunea, cât și refuzând a primi mai puțin decât merită.

Pentru că Femeia Perfectă își cunoaște valoarea. Tocmai de aceea, ea se va retrage frumos din orice joc fără sens și va păși elegant pe drumul potrivit ei, lipsit de machiavelism.

Uneori, demersul ei va cere mult timp, pentru că drumurile pot fi întortocheate și înguste, dar asta nu îi va bloca voința, curajul și priceperea de a găsi calea, chiar dacă se va descoperi în mijlocul unui labirint dificil.

Femeia Perfectă are o dorință avidă de continuă îmbunătățire.

Mai e nevoie de așa ceva? Cu siguranță, pentru că perfecțiunea se referă la momentul aici și acum, dar nevoia de schimbare este permanent necesară, pentru că viața în esență înseamnă transformare și adaptare la noua realitate.

Ar fi bine să se rețină faptul că o Femeie Perfectă poate căpăta și mai multă strălucire primind mereu afecțiunea, sinceritatea, încurajarea și loialitatea celor dragi sufletului ei. Pentru că ei îi pasă de căldura, gândurile și emoțiile lor sincere, iar susținerea lor morală o motivează.

Femeia Perfectă respiră bunătate, compasiune, empatie, dorință de autodepășire, dar și dorința de a-și ajuta semenii, la nevoie. Desigur, cu acceptul acestora, pentru că încercarea de a intra cu forța în viața cuiva nu a dat niciodată roade bune.

Femeia Perfectă se simte perfect atunci când este iubită, și tocmai de aceea perfecțiunea ei este simțită mai cu seamă de cei ce o iubesc.

“Femeia este ca un trandafir: te parfumează cu iubire când te îngrijești de sufletul ei și te înțeapă cu sarcasm când uiți să-i oferi asta. “– Rita Drumeș