“Orgoliul îngroapă fericirea.”- Valeria Mahok
Precum se știe, suntem unici! Nu numai ca amprente și ADN, ci și ca mod de gândire și acțiune. Și totuși, avem foarte multe lucruri în comun, pe care, din nefericire, ne e greu să le exprimăm deschis.
Dar, pentru că sunt femeie, o să expun situația numai din punctul nostru de vedere, așteptând ca bărbații să își caute un reprezentant care să ma aprobe, combată, sau.. doar să își afirme punctul de vedere, la fel de deschis. 😉
Vrem relații armonioase, care constau în a fi întâmpinate cu zâmbetul pe buze, o infinită tandrețe, sex de calitate, plimbări relaxante și susținere morală, sau materială. Ori, cel puțin, să vedem că vă străduiți să fiți calzi și deschiși în comunicarea despre toate acestea.
Vrem fidelitate, apreciere pentru ceea ce facem sau ceea ce intenționăm a face, fără niciun fel de îndoială sau reținere, pentru că, dacă ne ascultați cu adevărat, deja știți ce intenții avem.
Vrem atenție și complimente, împletite cu fapte pline de sens, care să ne confirme așteptările.
Vrem să ni se ghicească gândurile și gusturile, dar preferăm să fim întrebate care sunt acelea, pentru a nu se face presupuneri eronate.
Vrem să ni se împlinească visele, și eventual partenerul să contribuie mult la acest fenomen, pentru a simți ca ne înțelege și prețuiește cu adevărat.
Vrem să fim tratate ca reali parteneri în lupta cu viața, nu ca și colaboratori “part time”, doar atunci când nu vă place să efectuați o anumită activitate.
Vrem să vă cunoaștem gândurile, nu să facem continuu presupuneri, până când mintea începe să scoată scântei.
Vrem discuții frumoase, cu întrebări și răspunsuri pe aceeași notă, în care niciunul să nu trebuiască a se impune doar de dragul de a dovedi că e mai bun, ci amândoi să aibă posibilitatea de a-și spune părerea și gândurile vizavi de orice schimbare sau intenție referitoare la relație și tot ce o compune.
Vrem să ni se dea voie să fim noi înșine, fără niciun fel de temeri, iar dacă acest comportament deranjează, vrem să ni se spună aceasta în mod placut și bine argumentat.
Vrem să cerem și să ni se confirme așteptările, fără a trebui să repetăm de zeci și zeci de ori aceeași cerință. Iar dacă cerem prea mult, să ni se impună limite fără a se folosi cuvinte reci, sau ascuțite, expunându-se totodată motivele reale, nu cele inventate perfid, din veșnica teamă de a spune adevărul.
Vrem să nu fim tratate precum niște copii fără prea multă minte, care nu s-ar pricepe la nimic, și trebuie mereu protejați și feriți a cunoaște noul. Sau, mai grav, să nu ni se explice nimic, pentru că “are cine să facă totul”, deci nu e nevoie să știm orice amănunt legat de conturi, parole, oameni și etape efectuate pentru bunul curs al vieții noastre.
Vrem să nu ni se ascundă adevărul, doar din așa-zisa dorință de protecție de care au nevoie femeile. 😀
Vrem să fim luate în serios atunci când ne expunem nemulțumirile, pentru că avem și noi limita noastră de răbdare.
Vrem vorbe frumoase, spuse din inimă, nu replici din filme siropoase, care să ne “aburească” mintea și astfel să va desconsiderăm, în loc să vă apreciem.
Vrem să scoateți la suprafață copilul din voi, dar cu masură, pentru că, mai presus de orice, vrem copii cu voi, care să ne împlinească dorința de a deveni mame.
Vrem ca, atunci când ajungeți să deveniți tați, să nu uitați că noi dorim, mai mult decât orice, să fim în continuare iubite, ceea ce înseamnă ca voi să nu uitați să fiți iubiții noștri.
Cele două “funcții” nu se reduc una pe cealaltă! Ba chiar pot conviețui frumos împreună, și veți fi mult respectați pentru aceasta. 😉
Vrem să uitați de orgoliul prostesc de “a fi bărbați” cu orice preț, în orice situație, aceasta însemnând -în mintea voastră- să vă ascundeți sensibilitatea, durerea și tristețea.
Vrem să ne facem griji împreună, nu separat, și să ne încurajăm reciproc, spre depășirea tuturor impedimentelor inerente vieții.
Nu vrem barbați orgolioși, care vor supunere, aprobare și liniște- cu orice preț. Vrem să ni se asculte argumentele și să fim combătute, dar nu jignite, ironizate, subapreciate sau reduse la tăcere.
Vrem să ni se respecte durerea, nu să o aprofundați!
Vrem să ne ajutați să ne înțelegem, nu să ne forțați să ne schimbăm opiniile sau să acceptăm orice ne oferiți, când aveți voi dispoziție.
Vrem ca orice ne cereți sau orice mod de a ne trata să îl cântăriți bine, și să vă gândiți dacă vouă vi s-ar părea rezonabil, în cazul în care vi s-ar aplica același “tratament”.
Empatia să fie regula de aur, în relația cu noi, și-atunci.. cu siguranță nu ne-am mai răni reciproc.
Ce ziceți, bărbați: acceptați provocarea de a avea același țel- armonia vieții?
Aceasta implică o permanentă deschidere, de ambele părți! 😉
Dacă nu vă expuneți gândurile și nu le dați voie să interfereze cu ale noastre, nu se va forma niciodată un conglomerat unitar; și, cu certitudine, vom căuta mereu fericirea pe alte meleaguri.. Sau vom visa la ea, dar voi nu veți face parte din visele noastre, chiar dacă veți fi pe-acolo, prin preajmă..
Dacă nu ne cuceriți sufletul, nu ne veți avea niciodată, cu adevărat, și nici nu vă vom vrea a ne fi alături, decât poate pe post de marionete, activate din umbră.
Așadar, am vrea să renunțați la orgoliul de a crede că puteți și meritați să primiți totul fără să cereți, și mai ales, fără să vă purtați pe măsura așteptărilor noastre, dictate de impresia pe care ați vrut să ne-o facem despre voi, la începutul relației. Fiți voi înșivă, încă de la începuturi, ca să nu ne înșelăm că sunteți altfel decât păreți.
Nu vrem o luptă continuă; vrem colaborare sinceră și constantă. Pentru că.. emoția vine, dar dispare la fel de repede, dacă nu este întreținută prin atitudine, comportament și fapte.
Și, nu uitați, dragilor:
“Când orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă.” – Paulo Coelho
