Oamenii se îndrăgostesc mereu, oricât de complicate le-ar fi viețile, pentru că au continuu nevoie să li se acorde atenție, căldură sufletească, înțelegere, tandrețe și valoare.
Dar circumstanțele pot fi atât de diferite și încâlcite, încât apropierea pare de multe ori imposibilă, sau cel puțin greu de atins.
Și totuși, atracția fizică și spirituală, existente în proporții diferite- în funcție de context ;), determină de multe ori perioade lungi de freamăt și căutări de soluții viabile, care să îi ajute să se apropie fizic.
În acel moment, au impresia că planul spiritual și sufletesc a atins un prag suficient de înalt ca să nu mai existe vreo îndoială și să își dorească foarte mult să se simtă mereu aproape, trup și suflet. 🙂
Determinarea de a fi împreună este atât de puternică, încât le dă forța de a trece peste orice impediment și de a găsi o cale spre împlinirea visului.
În acest stadiu, de obicei dorința atinge proporții covârșitoare. La fel de puternică poate fi și teama, în foarte multe cazuri, de a nu pierde “șansa” de a fi cu celălalt, sau de a nu rămâne singuri (situație în care se încadrează un procent foarte mare de oameni), ori de a nu putea să se impună în fața celorlalți decât prin prisma partenerului (atât material cât și intelectual).
Toți acești factori își pun amprenta și presează cumva mintea oamenilor, încât nu se mai analizează foarte rațional care este, de fapt, mobilul acestui efort, și care ar trebui să fie..
Micile indoieli, care ies din când în când la suprafață, sunt înăbușite ușor cu “încurajări prietenești” sau “indiferență forțată”, ca atunci când apa fierbe și pui capacul. Aceasta fierbe, chiar mai tare decât înainte (exact cum ți-ai dorit), însă nu se împraștie în jur doar dacă acel capac are o mica supapă, de aerisire..
Dacă te oprești la timp, îți poți face curaj și stopa “fierberea”, sau cel puțin ai putea potoli focul, ca să ai timp să adaugi ingredientele.. Dacă nu, peste timp vei afla că apa a scăzut mult, timpul a trecut, și “hrana” la care ai râvnit atat de mult tot nu este gata…
Într-o relație, graba și lipsa “ingredientelor” pe care tu le consideri importante pentru a nu simți continuu senzația de foame, îți pot aduce prejudicii ce te pot afunda într-un hău din care îți va fi greu să ieși, sau.. te vor căli și maturiza, dându-ți lecția necesară.
Vei ajunge să descoperi, în timp, că apropierea fizică nu compensează distanța din suflet, că tot ce ți-ai dorit s-a transformat în ruine, că îndoieleile aveau un sens, iar teama de singurătate ți-ai creat-o singur și doar te-a măcinat, în loc să îți dea aripi.
Iar dorința fizică poate să dispară, la fel de repede cum a apărut, dacă celelalte ingrediente sunt insuficiente..
Vei înțelege că doar tu poți modifica situația așa încât ceilalți să te aprecieze pentru ceea ce ești, și nu cu cine ești..! Că inteligența celuilalt e doar a lui, dacă nu poți să înveți ceva de la el, dar și că trebuie să îți cunoști valorile, sau să ți le descoperi și să le demonstrezi.
De la distanță, peisajele pot părea mult mai frumoase decât sunt în realitate, și uneori e mai bine doar să le admiri și să nu crezi că te și poți adapta să locuiești acolo.
Mai întâi încearcă să afli care sunt atracțiile locului și clima, dacă se potrivesc temperamentului și așteptărilor tale, și abia apoi fă-ți mutația acolo.. 😉
“Cred că dragostea ne ridică în proprii nostri ochi. Și cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care îl iubești.”– Octavian Paler
