Oare ce este viața?
Dacă ar fi să ne gândim cu ce putem compara viața, m-aș gîndi la un zbor; la început nesigur, temător, fără a avea mereu o țintă precisă, cu ascensiuni și coborâri mai abrupte, sau mai line, fiind totuși singurul mod de a învăța să zbori cu precizie și eleganța, mai târziu. 😉
Zdruncinăturile zborului se manifestă în viață sub forme neașteptate: examene eșuate, relații pierdute, prietenii ce se credeau a fi solide, dar n-au fost, sau poate amintiri răscolitoare legate de oameni care ne rămân doar în suflet, pentru că se despart prea repede de noi…
Dar, neașteptat, îți dai seama peste ani că fiecare zbor, fie el și în picaj, a avut un sens: te căutai pe tine, încercând să-ți dai voie să descoperi cât de multor căderi le poți face față și cum.
A trebuit de fiecare dată să te zbați, să cauți soluții, să te îmbărbătezi cum nu credeai că o poți face singur vreodată. Revenindu-ți din “picaj”, te-ai scuturat de praf și, zâmbind, ți-ai spus: nu pot fi răpus așa de ușor. Cred în mine!
Apoi, ca să îți găsești cu adevărat echilibrul, ai renunțat să te prefaci că ești altfel decât voiau ceilalți, de la care de obicei așteptai confirmare și încurajare. Și ai început să îți asumi riscul de a arăta cum ești cu adevărat, fără să te dezamăgească posibila dezaprobare.
Dar cea mai mare și mai grea ridicare a fost aceea când ai înțeles că trebuie să lupți cu mintea ta, pentru a o forța să înțeleagă că are nevoie de schimbare.
Și.. de unde să-ți iei energia de a face toate acestea decât de la mult râvnita și atotputernica dragoste? Dragostea față de natură, oameni sau vise ce se vor a fi împlinite. 😉
Toate acestea îți dau mereu forța de a crede că viața merită trăită, pentru că ești conștient de imprevizibilul și mirajul ei (poate fi vorba de dorul de ducă, de stabilitate, sau.. dorul de a înțelege misterele ce o compun). Acest amalgam te atrage tocmai prin frumusețea contradicției, mereu surprinzătoare.
Și, ca tabloul să fie fără cusur, ai învățat să te iubești pe tine. Ți-ai înfruntat temerile exprimându-ți opiniile și acționând fără a gândi permanent la ce vor crede ceilalți.
Nu te-ai mai ferit deloc să îți arăți vulnerabilitatea. Ai început să te accepți și stimezi așa cum ești.
Dar tu.. te-ai regăsit?
Dacă nu, citind cartea lui Jacques Salome 😉 s-ar putea să înțelegi care e drumul pe care trebuie să te îndrepți.. Baftă!
