Se tot vorbește despre criză..
Cuvântul a căpătat atât de multă popularitate și amploare, încât putem cu ușurință să îl includem în orice domeniu, pentru că nu mai uimește deloc.
Dat fiind obișnuința cu care se utilizează în vorbire, începi deja să zâmbești numai când îl auzi pronunțat, fără să cunoști prea multe detalii. (Sunt și unii oameni care oftează instantaneu și renunță să mai întrebe care este sensul lui, în acel context. :D)
Ca întotdeauna, receptorul dă sens mesajului așa cum știe el mai bine! 😉
Ei bine, impactul unei crize în cadrul relațiilor poate fi la fel de puternic ca și în domeniul economic. 🙂 😀
(Din păcate, sau din fericire, despre prima situație media nu vorbește deloc, dacă nu ești persoană publică. :D)
Poți să nu ai norocul de a putea afișa cumva variația fluctuației emoțiilor tale, sau poți să ai ghinionul de a nu putea opri rostogolirea acestui ghem de foc. 😀
Numai că.. aici nu ne mai lamentăm de cât de greu va fi să supraviețuim, ci de cât de mult ne sunt rănite sentimentele.
Oricum ai privi cele două situații, suferința este punctul comun.
Crizele, de orice fel, dau o senzație de sufocare și cer o schimbare imediată, un alt fel de a privi lucrurile și un plan de acțiune care, deși nu poate fi pus la punct imediat, trebuie permanent supravegheat, modificat în funcție de necesități, dar – mai ales- deloc amânat.
Așadar, este imperios necesar să iei în considerație o nouă perspectivă asupra situației.
Ce anume determină apariția unei crize sentimentale?
Sunt atât de multe motive, încat mi-e imposibil să le enumăr pe toate. Nici nu pot să le cunosc, pentru că fiecare vede viața în felul lui, așa cum și oamenii sunt unici și reacționează imprevizibil, în stilul lor.
Și totuși, câteva exemple comune există; și e bine să vedem dacă ne recunoaștem în vreunul dintre ele, ca să căutăm soluții.
O să mă refer numai la unul- criza de identitate, care mi se pare foarte important și “pârjolitor”, pentru că provoacă arsuri în multe relații aparent perfecte.
Criza de identitate apare în momentul când conștientizezi că situația ți-a scăpat cumva de sub control. Ai făcut poate ceea ce a trebuit, forțat de situație, și a venit momentul când ți-ai dat seama că nu te mai recunoști.
Este destul de des întâlnită, chiar dacă unii nu o acceptă ca fiind un motiv plauzibil pentru a folosi cuvântul menționat, sau pentru a afirma că ai o problemă și te poți simți confuz.
Idealurile, visele și speranțele tale s-au cam evaporat, fiind atent mereu să îi mulțumești pe cei din jur, să ai grijă de casă, familie, să nu superi pe nimeni, ca să fie liniște și pace.
Începi să înțelegi că ai uitat de tine, că te-ai pus mereu pe un plan îndepărtat…
Sigur că greșeala îți aparține, într-o anumită măsură, pentru că tu singur te-ai tratat cu inferioritate și le-ai dat și celorlalți voie să continue “jocul naiv”.
Ai sperat ca ceilalți să îți citească gândurile, să te ridice la rangul meritat fără prea mult efort, crezând că deja ai demonstrat o dată că nu ești insipid, că ai propria-ți credință și-un suflet bun. De aceea nu ai luat atitudine, sau cea luată a fost palidă și deloc fermă.
Într-un cuvânt, te-ai resemnat. După un timp, ai înțeles că ai greșit și, nemulțumindu-te situația, refulezi.
Momentul acela este perceput ca o criză, pe care cei din jur nu o înțeleg. Dacă atât de mult timp ai arătat o față de om smerit, cum să perceapă răzvrătirea ta ca fiind ceva normal?
Toți vor încerca să te ajute să-ți bagi mințile-n cap, pentru că ei cred că acum ești altfel decât e firesc. Numai tu știi că abia acum ești tu, sau încerci să descoperi cine ești, cu adevărat. 😉
Ca să îi convingi de acest fapt, trebuie să fii credibil și să nu mai cedezi tendinței de a renunța la tine. Dacă poți face asta, iar ceilalți se vor adapta acestui nou, apărut ca din senin, criza va trece. Iar tu va trebui să menții atitudinea, ca să nu ajungi din nou în aceeași situație.
Dacă nu se pot obișnui cu noul tău eu, trebuie să iei măsuri urgente, care să îți lumineze drumul spre regăsire. Și da, trebuie să renunți la multe, pentru că altfel nu se poate; nu poți să fii “și în căruță, și în teleguță”, cum spune-o vorbă din popor.
Trăgând linie, vei avea pierderi și câștiguri, dar cele din urmă trebuie să fie prioritare. Peste timp, făcând o contorizare imaginară, acestea ar trebui să te mulțumească. Dacă nu, riscul îți aparține. Nimeni nu o să îți spună “așa e viața”, sau alte vorbe de duh măgulitoare..
În cel mai fericit caz, vei avea un avantaj: vor fi atât de puțini care te vor susține, încât îți va fi ușor să-i numeri pe degete..! 😉
Mai sigur e că vei auzi replica “tu ai vrut să îți strici liniștea, cine te-a pus?” (sau o vei citi pe chipurile lor! ), așa că.. bazează-te pe tine, dacă vrei să nu ai dezamagiri multe.
Și bucură-te de bonusul primit: vei descoperi cine îți este cu adevărat aproape și te acceptă așa cum ești. Sau, cel puțin…cine e oarecum tolerant. 🙂
Apele se limpezesc! 😉
Cum niciodată nu poți mulțumi întreaga planetă, bucură-te că a trecut criza, că ai aflat cine ești și ce vrei, că ai avut curaj să înfrunți gura lumii, dar -mai ales- bucură-te de ceea ce ai și privește mai departe. Renunță la smerenie și introvertire, dacă vrei să nu apară o nouă criză.. tot sentimentală. 😀 Pe cea economică o simt aproape toți, pe aceasta doar tu, cu adevărat!
În cazul în care consideri că e prea multă muncă, acceptă-ți soarta. O meriți din plin! 😉
Nu vreau să fiu sarcastică, ci realistă. Unii oameni preferă să privească de pe mal apele limpezi, pentru că le e teamă să iasă în larg, neștiind dacă vor face față unei eventuale furtuni.
Se știe clar: vapoarele oferă o priveliște deosebită doar celor ce vor să se avânte în larg!
Și.. nori cenușii pot apărea oricând pe cer. Asta nu înseamnă că uiți de drumul tău… Așa-i?
