Încep să mă întreb ce se întâmplă cu oamenii.. Cum de valorile s-au răsturnat atât de mult?
Oare au alte puncte de reper, alte coordonate morale?
Eu știam că atunci când greșești, firesc este să îți recunoști vina și să ceri scuze, fără să încerci să îl învinovățești pe celălalt, doar ca să te simți tu mai bine și să ieși la suprafață, acoperindu-ți greșeala, așa cum aruncă unii gunoiul sub preș.
Nu am nimic împotrivă în a te disculpa, atunci când situația o cere, și tu chiar nu ai făcut ceva rau. Dar.. atunci când ți-e clar că gestul tău a fost nepotrivit, când comportamentul tău nu a fost corect și politicos, chiar nu poți să spui “scuze”?
Sigur că acest cuvant nu te salvează complet, dar îmbunează situația și reduce efectele de respingere ale celuilalt. Ar fi un început mult mai bun…
Observ că pentru unii oameni este foarte greu să spuna cuvintele “iartă-mă”, orgoliul lor fiind mult mai important. Preferă să împroaște cu venin și să fugă, când frumos ar fi să încerce să facă o schimbare. E oare atât de greu să îți recunoști greșeala?
Sunt oameni care, atunci când vrei să fii bun cu ei, percep acest lucru drept slăbiciune și te tratează apoi ca atare. Deși, de multe ori, treci cu vederea micimea lor, și vrei să îi ajuți să se ridice.
Ai încercat, dar s-a dovedit în zadar…
Și-atunci, ma întreb: e bine să acorzi șanse oamenilor care îți dau motive de incertitudine, doar pentru a-ți dovedi că te-ai înșelat? Sau să-ți asculti instinctul și să te salvezi de neplăcerea de a avea o discuție fără nici un rezultat, atât că primești asigurarea că nu pierzi nimic excluzând acel om din viața ta, ușor-ușor, sau chiar direct, fără nicio părere de rău?
Tot eu o să-mi răspund aici (ca de fiecare dată :D), că sunt adepta stilului tranșant- clarificator, care mă ajută să vad limpede cum reacționeaza cineva în anumite situații, decât să presupun doar, chiar dacă instinctul urlă în mine să stau deoparte.
Din când în când e bine să faci ordine nu doar în casă, în agenda telefonică sau lista de “prieteni”, ci și în viața ta. Puțină aerisire nu se poate decât să te ajute să respiri mai bine, să lase aerul fresh să părtundă în toate cotloanele sufletului, ca să faci loc unui nou început.
Asta înseamnă să ai curajul de a nu uita de propriile convingeri și principiiș mai bine spus, de a nu te pierde pe tine! (Sau, dacă o faci, să te regăsești… 😉 )
Lacurile sunt pline de nămol și apă stătută, dar dacă esti atent, tot acolo cresc nuferi.. ale căror flori trezesc admirația. 😉
Cine mai dă atenție musculițelor, care inevitabil se așază pe frunze?
