Oare cum altfel putem reuși să cucerim definitiv un om, sau chiar mai mulți, decât prin cuvinte și fapte?
Frumusețea exterioară este cea care incită, trebuie să recunoaștem 😉, dar ființa umană are și alte nevoi, ce se vor a fi satisfăcute. Deși poți crede uneori că fizicul este sublimul, el nu formează acel tot necesar decât dacă adăugăm un element forte- cuvintele. Desigur, și atitudinea are însemnătatea ei, dând credibilitate și forță acestora.
Vorbele au puterea să bucure sufletul, așa încât să îndulcească dorul, să aline durerea bolnavului, să inspire pe cei ce vor să creeze opere de artă, să dea puterea de a depăși crizele existențiale, să calmeze un om nervos, să impulsioneze un nemotivat, să pună limite celor fără de limită..
Vorbele pot convinge ori pot să doară, pot să elibereze sau să frângă o inimă sensibilă, încărcată cu sentimente de o profunzime aparte..
Dar vorbele frumoase, spuse din inimă, cuceresc..! Pentru că nimănui nu îi place să fie jignit, criticat sau catalogat pe nedrept ori mințit; cu toții vrem o stare interioară înălțătoare, nicidecum una care să ne scufunde în durere și chin.
Vrem căldură, apreciere, înțelegere, încurajare, admirație.. și vrem nu doar să simțim aceste stări, ci să și auzim vorbindu-ni-se despre toate aceste minunății de “întâmplări ale ființei”. Desigur, căldura și inflexiunile vocii își au aportul lor…
Cuvintele ne ajută să exprimăm stările interioare, să spunem ce gândim și ce credințe avem. Cuvintele ne definesc! Așadar, indicat ar fi să le alegem cu grijă și discernământ.
Ți s-a întâmplat vreodată să îți dispară glasul pentru mai multe zile? Mie da. Atunci mi-am dat seama cât de important este să poți vorbi și cât de prețios este acest dar.
A-ți spune punctul de vedere vis a vis de anumite situații sau evenimente, este bunul de preț al multora dintre noi, însă uneori uităm să apreciem lucrurile “mărunte”, obișnuindu-ne atât de mult cu ele încât le considerăm firești, nu doar intrinseci. Și totuși, mulți ar vrea să își poată auzi glasul, sau să se facă auziți, însă nu s-au născut la fel de norocoși ca noi, sau norocul lor s-a pierdut pe drumul spre viață..
Sunt însă atât de multe cuvinte, încât e greu să le alegi întotdeauna pe cele potrivite. E nevoie de multă atenție, apreciere corectă și poate chiar ceva fler.
Sunt cuvinte care otrăvesc, împroșcând cu venin sufletul celuilalt. Sunt cuvinte care dezgustă și rănesc de multe ori iremediabil, rupând o bucată din inima noastră, sau a celor apropiați nouă.
Sunt cuvinte.. și oameni!
Din nefericire, sunt mulți care nu știu să privească în sufletul celuilalt, să empatizeze sau să măsoare în timp util greutatea senzațiilor ce pot erupe în sufletul celălalt, urmare a “simplei” lor acțiuni.. verbale. Sau sunt alții (marea majoritate a noastră), care realizează cât de multă durere provoacă, dar mult prea târziu- abia după ce au injectat veninul..
Și cuvintele se uită atât de greu! Uneori e nevoie de ani pentru a le șterge, sau poate nici anii nu reușesc să înlăture efectele lor. Probabil pentru că ele, cuvintele, nu au timp, ca noi, oamenii.
Se spune ca vorbele zboară și numai scrisul rămâne, răsfrângându-se asupra noastră, de multe ori, chiar și la mult timp după ce au fost spuse. Vorbele zboară ca un bumerang.. și lovesc la fel de precis, mai ales dacă te iau prin surprindere. Ne sfredelesc mințile și aduc o stare de neliniște apăsătoare, ca o picatură de apă ce cade continuu, erodând piatra tare..
Tot ele sunt, uneori, precum sabia scoasă cu repeziciune din teacă. Deosebirea ar fi că nu le putem așeza la loc, odată ce au fost spuse.. Am putea afirma că sunt încăpățânate și jucăușe!.. Dar jocul poate fi amuzant și/sau periculos..
Poate de aceea mulți dintre noi ne jucăm cu vorbele, precum copiii cu jucăriile lor, răsucindu-le curioși pe toate părțile.. Așa ajungem să răpim visele, din prea multă dorință de a fi realiști, uitând parcă un lucru important: toate marile opere de artă s-au clădit pe vise.. Tocmai de aceea s-au transformat în ceva real, pentru că visul a fost foarte bine vizualizat mental, înainte. Pentru că omul acela și-a permis “luxul” de a visa nestingherit.
Știind acum toate acestea, sau conștientizând mai bine lucruri deja știute, ar fi ideal să facem eforturi mai mari de a nu tăia aripile celor care încearcă să zboare, aruncând vorbe reci și goale, sau crude și aspre, micșorand tot Universul lor, uneori deja prea mic..
La fel de atenți ar trebui să fim la cuvintele spuse de cei care, într-un moment sau altul al vieții, ni se par unici.. în existența noastră efemeră!
Mai multă atenție și analiză te-ar putea ajuta să extragi esențialul, ridicând pe fiecare la rangul meritat, nici mai jos nici mai sus decât se “autodefinește”. A încerca să descoperi ce se află ascuns în spatele unor cuvinte nu înseamnă că exagerezi cu aflarea unor explicații, ci doar că ești prevăzător și realist, grijuliu cu viața ta.
Așadar, un mic “pont” 😉 :
Alege-ți bine cuvintele! Niciodată nu le vei putea lua înapoi..!
- “Cuvântul rostit trebuie să fie asemenea rubinului- mic, dar de mare preț. Cât timp nu ai vorbit, cuvântul a stat în puterea ta; de îndată ce l-ai rostit, el te ține sub puterea lui.” – ABU SHAKUR BALKHI
- “Cuvintele bine gândite au rădăcina în tăcerea adâncă.” – RICHARD WURMBRAND
