Oamenii care ne înconjoară au așteptările lor. Noi le avem pe ale noastre. Ce ne facem când ele nu coincid?
Acum câteva zile, fetița mea era foarte supărată: se certase cu prietena ei pentru că nu a acceptat să faca o petrecere în pijama, la cererea acesteia. Fiecare dintre ele avea motivele ei de supărare, pe care și le-au expus, dar refuzul fetiței mele a deranjat-o foarte mult pe acea fetiță. Nici una nu voia să se certe, de fapt, dar prietena ei a insistat să o convingă să accepte “petrecerea” (deși se autoinvitase acasă la noi, pentru această petrecere dorită- doar de ea!). Când i s-a spus NU, fără a i se da multe explicații, a început să plângă și să acuze de egoism. Insistența prietenei ei a deranjat-o la randul ei pe “copila” mea.
E un scenariu oarecum cunoscut, nu? Cât de greu îți este să spui NU unui prieten insistent? Pe de altă parte.. cât de mult te-a afectat când ți s-a răspuns NU, iar tu voiai foarte mult acel “ceva”?
O pietricică intrată în pantof te deranjează și irită și trebuie neapărat să te oprești ca s-o scoți. La fel și atunci când vrei să refuzi pe cineva și refulezi, pentru că te irită situația și îți spulberă starea de bine. Ai vrea să te oprești și să spui ce ai de spus, dar.. nu ai curaj. Și efectele sunt de multe ori triste.
Fetița mea a știut să spună NU, pentru că de obicei spune ce gândește, fără să menajeze, și poate să și justifice de ce. A fost o situație fericită și un moment când a putut să-și afirme independența.
Dar.. ce se întâmpla dacă nu spunea Nu? Îți spun eu: venea la mine și mă ruga să o sun pe mama prietenei ei să îi explic situația, lucru pe care l-a mai făcut.. 🙂 . Ea nu voia o petrecere în pijama pentru că e în perioada școlii și știe că nu voi accepta să doarmă târziu, dar și pentru că îi place să doarmă singură. Totodată, pentru că și-a amintit că am învațat-o să spună ce vrea, într-un mod plăcut, a făcut-o să-și mențină poziția până la final. Asta nu înseamnă că a putut mereu, fără excepție, să spună NU.
Urmarea supărării celor două fetițe putea avea o întorsătură diferită dacă eu acceptam propunerea fetiței mele de a o suna totuși pe mama prietenei și a-i spune că nu vrea să se mai joace împreună ziua următoare, pentru că este încă afectată de acuzațiile aduse. Eu însă nu i-am îndeplinit dorința și am vrut să-i aflu mai întâi argumentele. Apoi i-am propus să discute din nou cu prietena ei, când supărarea va mai trece. Sigur că nu a fost nevoie de mult timp 🙂 . După cum bine știm, copiii sunt mult mai iertători decât adulții! Iar noi nu trebuie să ne implicăm și să încercăm să le rezolvăm problemele, ca și când ei n-ar fi in stare.
Revenind la puterea de a spune acest micuț cuvânt- NU, cred că se știe de ce e greu să refuzăm: nu vrem să dezamăgim! Și totuși.. dacă nu ne exprimăm dorințele, nu ne afirmăm! Astfel, ajungem să acceptăm idei în care nu credem cu adevărat.
Vă amintiți cât de greu a fost să îi spuneți cuiva că haina nu o avantajează, că tunsoarea nu e reușită, că vopseaua nu e cea potrivită tenului ei, etc ? Sau.. cât de greu este să îi spui iubitului că nu vrei să mergi la film, sau că nu vrei garoafe, ci cu totul alte flori 😀 ?
În special femeile se confruntă mai mult cu acest gen de probleme, pentru că au fost educate sa nu aibă o părere, să fie supuse, să-și nege nevoile sau dorințele. Este o generalizare, dar asta nu înseamnă că toate sunt la fel. Poate că unele deja au conștientizat acest “handicap”, au luptat să se schimbe și au reușit. Sau poate altele au fost formate de mici și și-au învățat bine lecția.
Cert este că dificultatea de a spune NU afectează pe mai toată lumea, indiferent de starea materială, sex sau vârstă. Cu toții vrem să evoluăm, să ne transformăm, iar neputința de a spune Nu determină apariția unei stări generale de nemulțumire, chiar deprimare, atunci când situația persistă.
Pe măsură ce începem să înțelegem ce vrem (sau ce nu vrem) și constatăm că e bine ca și ceilalți să știe acestu lucru, reușim să facem primul pas spre redescoperirea de sine și spre a ne impune punctul de vedere.
Probabil că ceilalți vor fi uimiți de transformarea ta, dar relațiile cu ei vor fi, în final, îmbunătățite considerabil și se vor gândi mai mult înainte de a-ți cere fel și fel de favoruri, nefondate.
Nu este vorba despre a spune NU din încăpățânare sau absurditate, sau despre a spune NU doar din dorința de a bloca o conversație.
Nu vorbesc nici despre situații tragice în care ar trebui să spui NU, ci despre momente obișnuite, de zi cu zi, în care te supui voinței celorlalți și îți blochezi exprimarea.
Nu este vorba nici despre situații când cineva îți cere ajutorul motivat și tu știi bine acest lucru, ci despre acel NU spus ferm, matur și deloc agresiv, atunci când ai altă părere, program, priorități, etc.
A îndrăzni să pui limite nu înseamnă că ești lipsit de politețe.
Înseamnă că ai grijă de propriile nevoi, chiar dacă celălalt insistă și tu trebuie să argumentezi și să îți menții poziția. Știu că nu vrei să rănești, să dai ocazia de a fi criticat sau discutat, să jignești sau să fii considerat egoist! Și.. știu și că tinzi să spui Da, deși nu e deloc conform cu gândurile și simțirile tale. Într-adevăr, e mult mai comod așa! Scapi de culpabilitate :), dar vei acționa contrar dorințelor și intereselor tale, împotriva ta.
Cel mai bine ar fi dacă parinții ar încuraja comportamentul autonom al copilului, pentru că așa va putea să capete încredere în sine și va fi mai puțin dependent de părinți!
În acest fel copilul nu se va mai teme că un refuz îl va răni pe celălalt, nu va ma simți angoasa în astfel de conflicte, nu își va îndrepta agresivitatea reprimată împotriva sa însuși. Nu va ajunge să se culpabilizeze pe nedrept, iar la maturitate să trăiască inconștient aceeași angoasă și să suprime conflictul interior.
Dar iata ce spune Marie Haddou, în cartea sa de psihologie practică “Cum să spui Nu acasă, la serviciu, prietenilor, în viața de zi cu zi” (234 pagini, 22.5o RON):
“Dacă interdicțiile au fost excesive, iar agresivitatea puternic reprimată, atunci pasivitatea, îndoiala, dependența și evitarea conflictelor vor deveni un fel de a doua natură. Aceste tendințe vor ieși din nou la suprafață atunci când va trebui să se opună sau când, și mai grav, va fi silit să refuze. Or, un individ autonom, liber, se definește și se exprimă prin alegerile pe care le face, fie ele pozitive sau negative. Dacă nu suntem destul de siguri de noi ca să ne desprindem de comportamentele învățate și să decidem că sunt momente în care trebuie să spunem NU, niciodată nu ne vom putea exprima independența fără să ne fie teamă că vom pierde astfel legăturile interpersonale.”
Citind această carte, tradusă din limba franceză și publicată de către editura Trei în 2003, poți descoperi diferite modalități de a spune Nu. Astfel, devii mai puternic, îndraznești să iei atitudine și să ai grijă de propriile dorințe, vei refuza conformismul și îți vei putea reface stima de sine.
Mult succes în a vă exprima individualitatea!
