“Pentru fiecare minut de supărare pierdem 60 de secunde de Fericire”- Ralph Waldo Emerson
Cât ești de supărăcios în relațiile cu ceilalți?
Știi ce te irită sau cât de mult durează până când îți revii la starea de calm? Și cum îți manifești această emoție?
Ai un subiect anume care te “scoate din pepeni”, o sensibilitate aparte pe care ți-e greu “să o ții în frâu”? De obicei îți contracarezi această emoție, sau ți-o exprimi deschis?
Sigur că putem să ne gândim la o mulțime de alte întrebări legate de acest subiect, dar mai întâi să definim Supărarea: mâhnire, întristare, amărăciune, tristețe, neplăcere, necaz, după cum explică dicționarul limbii române.
Tuturor ni se întâmplă să ne supărăm pe cineva, considerând de cele mai multe ori că am fost tratați necorespunzător, ori că am fost total desconsiderați sau subestimați. Deseori, supărarea iritantă, intensă și apăsătoare, se transformă în dezamăgire, ceea ce ne determină să luăm o decizie privind acțiunile sau modul nostru de reacție următor.
Mulți dintre noi preferă să ignore persoana în cauză, neștiind cum să-și exprime emoția, sau considerând că aceasta e calea. Nu vor să-și explice punctul de vedere pentru că nu cred că pot fi înțeleși sau crezuți, sau pentru că nu știu cum să o facă. Li se pare că este o pierdere de vreme să se justifice și renunță a dialoga sub orice formă, îndepărtându-se total de factorul provocator de disconfort.
Alții preferă să își expună clar punctul de vedere, pentru a lămuri situația, convinși că trebuie cel puțin să încerce dacă vor să ajungă a se face înțeleși. Pentru că oamenii au mereu păreri diferite asupra aceluiași subiect, iar deschiderea spre comunicare poate ajuta la găsirea unor soluții noi. Desigur că un ton nepotrivit, acuzator, poate încetini și disturba procesul, sau poate deopotrivă panica interlocutorul și bloca acțiunea.
În funcție de gravitatea situației, după restabilirea calmului, căutarea unor soluții este de dorit, pentru a se înlătura neplăcerea și tensiunea creată.
De foarte multe ori însă, egoul nostru este cel rănit și nu situația în sine este cea care primează. Ajungem să înțelegem că nu neapărat faptele sau cuvintele au fost extrem de nepotrivite, ci modul cum ne-am simțit tratați, sau mai clar spus, insensibilitatea interlocutorului, în percepția noastră. Pentru că fiecare dintre noi are popria-i sensibilitate, care se spune că este tocmai ceea ce constituie propriul nostru geniu, dar și propria percepție asupra oricărei situații.
O persoană nemulțumită de sine, cu o minte care a înmagazinat sentimente puternice de supărare sau frustrare din trecut și le-a păstrat acolo închise, deja a transformat în obișnuință reprimarea acestora, atât în detrimentul personal, cât și al celorlalți, care nu reușesc să-i afle modul de gândire, pentru că a citi mințile altora nu e chiar simplu! 😀
Desigur că sunt și mulți alți factori care contribuie în a alege recția de moment, precum dispoziția, locul și timpul, dar găsirea unei modalităti de comunicare efecientă, potivită, chiar și după ce momentul ‘aprins’ a trecut și spiritele s-au mai calmat, poate contibui la îmbunătățirea acelei relații, dacă se dorește acest lucru.
Dupa cum spunea Dalai Lama, doar “prin dezvoltarea răbdării și toleranței, este posibil să renunți la sentimentele negative asociate evenimentelor”.
“RULE YOUR MIND OR IT WILL RULE YOU”- Horace
