Tuturor ni se întâmplă să ne supărăm, dar când starea aceasta atinge un anumit apogeu și nervii pun stăpânire pe noi, e mai greu să ne controlăm. Spunem vorbe care dor, sau poate pe care nici noi nu le credem cu adevărat, respirația se accelerează și sângele circulă rapid prin vene.
Totul se precipită și nu mai reacționăm așa cum am face în mod firesc, într-o stare de calm și înțelegere.
Mai târziu, când ne revenim din așa-zisul sevraj, realizăm cât de departe s-a ajuns. De cele mai multe ori, ne pare rău că nu ne-am ținut gura și am vrea să dăm timpul înapoi.
Dar cum am fi putut să prevenim a se întâmpla toate acestea? Pentru că, se știe, vorbele nu pot fi luate înapoi, odată ce au fost deja spuse și, mai ales, auzite!
O modalitate foarte la îndemână este de a respira adânc, pentru câteva secunde, pentru a amâna puțin momentul. A întârzia în a da un răspuns nu e o dovadă de slăbiciune, ci una de înțelepciune. Îți oferi șansa de a-ți reanaliza reacția, de a te calma și recrea o stare internă de echilibru. Vei câștiga totodată ceva timp pentru a privi lucrurile și din perspectiva celuilalt.
Apoi, un fapt general valabil este că partenerul de discuție nu vrea deloc să audă că nu are dreptate, așadar este tocmai ceea ce trebuie să eviți a afirma. Poți spune că îi înțelegi punctul de vedere și că îl respecți, dar și că tu vezi lucrurile în alt fel. Nu cred că mai trebuie să menționez că insultele trebuie cu desăvârșire să lipsească.
Dar dacă totuși cuvintele au ieșit? Nu întârzia cu scuzele imediate! Desigur că iertarea rămâne la latitudinea partenerului de discuție.
Stim, ești ” doar un om” și “greșeala e omenească” (WE’RE ONLY HUMANS, after all..), dar nu vreau să pledez pentru a ierta cu orice preț, la infinit, în ciuda oricărei greșeli, oricât de gravă ar fi. Fiecare om trebuie să impună limite și să ierte cât și ce consideră a fi de iertat, așa încât să nu îi fie știrbită pacea interioară.
La nivel fizic, enervarea ne transformă într-un mod neplăcut, transmițând în jur o vibrație ostilă. De asemenea, tensiunea atrage alte urmări, precum lipsa poftei de mâncare sau chiar insomnia. Așadar, enervarea ne distruge, pe termen scurt sau chiar îndelungat.
Toate acestea fiind cunoscute, ar trebui să ne determine a fi mai precauți cu privire la această emoție, care ne aruncă într-o stare de confuzie ce duce deseori la mari probleme și decizii deloc înțelepte, puterea de judecată în acele momente nefiind bine funcționabilă.
Enervarea apare atunci când suntem nemulțumiți, fapt pentru care ar trebui în mod constant să ne străduim a construi o stare de mulțumire interioară, cultivând bunătatea și compasiunea. Acestea două au puterea de a aduce calmitatea minții, prevenind apariția enervării. Autoanaliza rapidă a factorilor care determină acea situație, dar și a eventualului răspuns, anume dacă va fi constructiv sau distructiv, ne poate salva de multe neplăceri.
Exista un anumit nivel cu grad relativ de mijloc al enervării, care ne oferă posibilitatea de a o combate, și numai cultivând în mod intenționat răbdarea și toleranța putem evita escaladarea spre nivelul puternic negativ al acestei emoții.
Enervarea este o stare mentală cu efecte distructive, un puternic blocaj în calea fericirii noastre. Ea poate crea un discomfort extrem în relațiile personale, distrugând totodată sistemul cardiovascular. Riscul apariției bolilor de inimă, cu efecte majore asupra stării generale de sănatate, ar trebui să ne determine a căuta modalități de a depăși această emoție.
Dalai Lama spunea despre enervare că “distruge virtutea și calmitatea minții și doar acela care câștigă victoria asupra ei într-un proces atât de anevoios este un erou adevărat”.
Exercitând o disciplină internă, contracarând în mod activ emoțiile negative cu răbdare și toleranță, vei putea ajunge să elimini această emoție și efectele ei distructive.
“The greatest remedy for anger is delay.” – Seneca
“When anger rises, think of the consequences.” – Confucius
“If you are patient in one moment of anger, you will escape a hundred days of sorrow.” –
Chinese Proverb