Probabil te întrebi oare ce m-a apucat să imi postez picioarele și te gândești că sunt ridicolă.
Și crede-mă, te înțeleg.. Cine are nevoie să mă vadă desculță? Poate doar cei care au un fetiș de genul ăsta, iar eu vreau să îi incurajez?! Te înșeli, iar mie nu prea-mi place să exagerez!
Dar pot declara în mod deschis că ÎMI IUBESC foarte mult picioarele!! Mi le îngrijesc zilnic, le dau cu cremă sau le masez cu ulei de masaj înainte de culcare. Și desigur că oja sau gelul de unghii nu lipsesc din dotare!
ADOR să le privesc și zilnic mi le admir! Iar dacă ție asta-ți sună a declarație narcisistă, crede-mă, chiar deloc nu mă ‘mișcă”!
Tocmai de-aceea, ca și tu să mă-nțelegi mai bine, și pentru ca povestea mea nebuloasă să se termine cu bine, am decis să ți-o spun azi, în cuvinte puțintel rimate și ușor zăpăcite!!
Asadar, pe scurt zis, amândouă picioarele mele au fost mai demult chinuite și de-aceea sunt acum nespus de drăgălășite!
Când aveam vreo 20 de ani, cineva a vărsat cafea clocotită pe piciorul meu drept. A fost din greșeală, așa că o muștruluială pe cinste ar fi sunat nedrept!
Dar rana a fost adâncă și durerea la fel. De-aceea, trei săptămâni nu am mai putut deloc merge cu el!
Peste 2 ani povestea s-a repetat, urmând la rând piciorul stâng. De data asta, ‘m-am ars’ cu apă clocotită, dar vina și neatenția imi aparțin pe deplin; la fel și durerea ce am simțit-o din plin!!
Iarăși au urmat săptămâni de chin, nopți nedormite, mult plâns și neputință; și desigur, CĂINȚĂ! pentru a mea neatenție, care poate a fost un semnal major, pe care eu am decis intenționat, în modul meu caracteristic rebel, să-l ignor.
Bineînțeles că și părinții au strâns din dinți și fiecare a reacționat cum s-a priceput mai bine, dar durerea fizică a rămas, desigur, doar la mine.
Am avut totuși un înger păzitor, care m-a pansat zi de zi timp de câteva săptămâni cu foarte multă grijă și m-a încurajat mereu, convingându-mă că se va vindeca în timp, ușor, rana ce arăta îngrozitor..
Dar oare ce gândeam eu? Nu mă interesa absolut deloc dacă va rămâne vreo cicatrice. Voiam doar ca rana dureroasă să se vindece! Pentru că, se știe prea bine, astfel de răni se pot infecta ușor, cu un efect devastator. Pentru mine însă numai durerea era singurul lucru copleșitor!
Și totuși, trebuie să recunosc, eu sunt un caz foarte fericit. Rănile s-au vindecat, chiar mai bine decât mi-am închipuit!! De aceea acum simt bucurie pe deplin, dar și o infinită recunoștință pentru un așa act DIVIN, pentru care din suflet mă închin!
Aveam să îmi ascund piciorul sub rochia albă de mireasă pe care urma să o aleg în curând. Dar acesta era un secret încă, pe care promisesem în mod absolut ridicol să-l păstrez pentru o vreme. Tremurând de atâta nerăbdare, bucuria ascunsă a ieșit la suprafață- nu e de mirare! ca o premoniție că ceva era nefiresc. Pentru că o așa bucurie nu trebuie nicidecum ascunsă, dacă totul e sincer și se întâmplă absolut firesc.
Peste ani, deși rănile s-au vindecat, cicatricele, fie ele chiar greu sesizabile, sunt martorii fără voce ai durerii tale. Și-ncep dintr-o data, cumva, inexplicabil, să îți fie dragi; și într-o bună zi incepi te bucuri să le vezi, chiar dacă îți amintesc de agonia vieții tale!
Când știi ce înseamnă durerea produsă de arsură, nu poți să nu fii plin de compasiune când vezi sau chiar și doar auzi de cineva aflat în aceeași postură! Așadar, recunosc, am plâns zile în șir aflând ce s-a-ntâmplat la Colectiv!! și am simțit în suflet o așa durere acută și dură de parcă aveam eu o nouă arsură!
Din aceste două experiențe am învățat importanța răbdării și magia compasiunii, dar și acceptarea situației care nu poate fi schimbată. Pentru că uneori ne aflăm în locul și momentul nepotrivit și lucrurile pot scăpa de sub control și, din nefericire, nu orice acțiune viitoare poate fi anticipată.
Am învățat totodată că avem nevoie de ajutorul celorlalți, care au știința și priceperea necesare, dar și că rănile și durerea pot fi, din fericire, trecătoare!
Dar cum suferința este ceva natural, parte a existenței noastre, prezența ei ne învață cu siguranță să fim mai toleranți în fața adversităților vieții și desigur mai empatici la suferința celorlalți.
Suferința ne transformă și ne determină a adopta o atitudine de înțelegere și acceptare. Pentru că, fără a avea un oarece grad de toleranță față de suferință, aceasta ar putea părea eternă, devenind o continuă lamentare și sursă de autovictimizare.
Durerea poate fi atât o lecție despre tine și corpul tău, cât și una despre ceilalți. Felul cum reacționează ei la durerea ta te va ajuta. Îi vei cunoaște mult mai bine, la nivel emoțional, și vei ști pe cine te poți baza sau poate chiar ce prietenie vei mai accepta în viața ta.
“Nimeni nu se apropie de Conștiință fără Durere”- C.G.Jung
https://www.youtube.com/watch?v=KxVrbCMflN0
