“If I wake up in the morning and nothing hurt, I would worry I was dead.”
DURERE. Un cuvânt scurt, dar cu semnificații atât de adânci și complexe.
Cu siguranță exclus a fi adăugat pe lista dorințelor tale, întotdeauna se înfiltrează ca un musafir nepoftit căruia, oricâte apropouri i-ai face, se preface că nu-ți înțelege semnalele și revine insistent la petrecerile tale, doar ca să te șicaneze.
Pe durata vieții noastre, durerea revine, capricioasă și mereu surprinzătoare, pentru a ne aminti parcă, iarăși și iarăși, că suntem vii, dar nu și demiurgi.
Durere fizică sau sufletească, persistentă sau ascuțită, dar mereu nedorită, surdă la dorințele noastre și întotdeauna mută, pentru că nimeni nu o poate auzi la propriu, oricât de acută ar fi.
Durerea este o suferință care ne sfâșie, mai ales prin modul ei atât de personal de a-și face simțită prezența.
Și cu toată istețimea noastră, e greu să o transpunem perfect în cuvinte. Ironic parcă, nici măcar limbajul semnelor nu ne ajută!
De cele mai multe ori, lacrimile vin să ne liniștească, uneori în șiroaie, hidratându-ne și curățându-ne totodată sufletele. Și, pentru o vreme, se instalează iarăși pacea.
Durerea se strecoară apoi cumva, furișându-se tiptil, pândind găsirea următorului moment de atac, prielnic ei. Și asta doar dacă ai noroc, pentru că alteori se încăpățânează și își face de cap în mod constant și frenetic, fără nicio jenă parcă.
Și-atunci, ne străduim din răsputeri a o convinge să plece, dar nu întotdeauna știm dacă e bine să o atacăm direct sau să așteptăm o perioadă, pâna ce ea se plictisește de nepăsarea noastră, evident aparentă!
” Numbing the pain for a while will make it worse when you feel it.”- R. K. Rowling
În final, poate după multe încercări eșuate, ajungem să o înțelegem.
Durerea e ca un copil, care are nevoie de atenție, răbdare, ascultare, și mai ales căldură.
Ea cerșește atenția noastră, cu mult timp înainte de a începe să-și manifeste isteric prezența. Din diferite motive, sau poate doar din nepricepere ori ignoranță, nu o tratăm așa cum se cuvine, iar ea se înfurie și țipă, haotic, neștiind ce altceva ar fi bine să facă.
Din păcate, de cele mai multe ori tot noi suntem cei ce o chemăm, provocând-o, prin acțiunile noastre, iresponsabile și nesăbuite.. Iar apoi ne mirăm de ce vine cu asalt asupra noastră, de parcă n-am avea absolut nicio vină.
Este adevărat că avem nevoie de lecții pentru a deveni înțelepți, dar ce ne facem dacă doar asimilăm cunoștințe, dar nu le punem în practică?
“Pain, pleasure and death are no more than a process for existence. The revolutionary struggle in this process is a doorway open to intelligence.”- FRIDA KAHLO
