Iubim la nebunie Somnul!
Dar, ca în orice relație serioasă, iubim într-un mod și procentaj diferit. 😉
Pentru că fiecare dintre noi are un organism unic, ale cărui necesități diferă, în funcție de numeroși factori.
Însă, ceea ce poate fi general valabil este faptul că toți vrem să fim relaxați și perfect odihniți, ca să avem o stare fizică și psihică foarte bună și să putem funcționa bine.
Când cei din jur ne spun că părem a fi obosiți, parcă ne privim mai mult în oglindă și ne analizăm cu mai mare atenție, ca să detectăm eventuala schimbare. Si-apoi ne propunem s-adormim mai devreme, mai mult, sau măcar mai profund! 😀
Dar oricât de mult sau bine am dormi, tot nu putem gestiona cu toții în aceeași măsură situația pentru a ne relaxa fețele, pentru că viețile noastre, la fel ca și temperamentul, personalitatea și caracterul, sunt complet diferite.
Grijile noastre sunt altele și corpurile noastre sunt unice, la fel ca și zestrea ereditară; așadar, e firesc să avem o aparență estetică diferită, chiar și atunci când vârsta e aceeași.
Insuficiența somnului sau un somn neliniștit pun corpul la o grea încercare.
Dar Nopțile Albe.. de unde vin ele oare??
Gândurile noastre se perindă uneori haotic și e greu să le facem față; prea multe, prea neorganizate și uneori mult prea de neînțeles..
Unele Nopți Albe vin de la sine, și spunem deseori că.. doar Netflix e de vină! Altele însă, vin pentru că intenționat nu vrem să dormim, din dorința de a nu pierde ideile pe care trebuie să le așternem imediat, ca să nu dispară irevocabil în neant.
Deoarece Inspirația este ca o fată minunat de frumoasă și capricioasă, care ne intrigă cu jocul ei misterios și nefiresc de atrăgător, nu e deloc surprinzător dacă îi cedăm (și nu numai)! Ne lăsăm voit acaparați, ca să nu ratăm șansa de a trăi momentul, atât de dulce și irepetabil! Așadar.. Carpe Diem, frumoaso!!
Alte Nopți Albe se datorează coșmarurilor, care ne străpung mințile, răvășindu-le uneori pentru o bună bucată de vreme. Si lupta cu demonii închipuiți (sau nu!) poate dura ani, dacă nu aflăm motivul vizitei lor și nu reușim să-i calmăm.
Dar sunt și unele Nopți.. mai albe decât albul cel mai pur, în care demonii frumoși și vii ne posedă voit mințile, trupurile, visele și mai ales, sufletele.
Iubim Somnul!
Dar cel mai mult iubim să fim iubiți, așa că nu e de mirare că preferăm Nopțile Albe, luminate de raze de Soare, în care ne lăsăm seduși de demoni cu priviri agere și minți străpungătoare!
https://www.youtube.com/watch?v=74LXx0wSqMI
” She was soft as an Angel, but oh.. she could love with the furie of a Demon.”- N. R. Hart