Aspirăm cu toții la o permanentă libertate personală de acțiune și exprimare.
Vrem să demonstrăm, nouă înșine și nu numai, adevăratul nostru potențial, dând dovadă de autenticitate și convingere în propriile credințe și valori.
În același timp, aparținem unui grup/familii/societăți și normele morale și religioase impuse de această apartenență restricționează acțiunile și adâncesc senzația de auto-limitare, suprimând multe dorințe naturale, precum sexualitatea.
Diferențele de opinie sunt privite ori cu fascinație, apreciere și încurajare, ori cu ostilitate, vădită intoleranță și inacceptare.
Deși nesiguri de utilitatea aderenței la grupul sau credințele celorlalți, mulți continuă a-i ramâne fideli, oricat de rigide sau inflexibile ar fi regulile. Pentru că responsabilitatea de a fi diferit este mult prea mare și drumul sinuos sperie.
De aceea, de multe ori, se alege o moarte eroică interioară, visându-se la dreptul la fericire.. într-o altă viață.
Dar omul se naște ca să fie spontan și independent și tinde spre a lupta împotriva autorității reprezentate încă de mic copil prin părinți, tocmai pentru libertatea de a fi el însuși.
În același timp, părinții au propriile așteptări, iar credința lor că autoritatea le trebuie respectată, spre binele copiilor, poate avea repercusiuni precum imposibilitatea de dezvoltare si emancipare. Pentru că obediența descurajeaza dezvoltarea propriilor standarde și valori. Mai pe scurt spus, duce la autolimitare.
Din păcate, nononformistul este tratat cu rejecție, expulsie sau agresiune, pentru că opiniile și credințele lui noi sperie, crezându-se că ele pot distruge adevăratele valori.
Iar atunci când oamenii aleg să își afirme individualitatea și puterea personală și să îmbrățișeze deschis viața, trebuie să facă față vinovăției de a merge într-o direcție diferită de cea mereu impusă de părinți, prieteni sau societate.
În final, vor fi luate decizii dificil de acceptat de ceilalți, iar ei vor trebui să facă față propriei voci critice interioare. Pentru că propriul sine va fi atacat, si mulți nu știu cum să răspundă acelor forțe care reprezintă anti-sinele..
Tehnica terapiei verbale este metoda ce ajută la verbalizarea propriului punct de vedere, suportul terapeutului fiind necesar pentru a ajuta la identificarea și schimbarea gândurilor, cu scopul de a lupta împotriva conformității.
Identificând ceea ce îi descurajează, oamenii pot avea o viată mai împlinită și pot ține piept mult mai bine tendințelor de conformitate și autolimitare.
Să ne amintim mai des că avem responsabilitatea de a scoate la iveală ceea ce e mai bun în noi, tocmai pentru a crea o societate bună, autentică.
”Timpul tău este limitat, așa că nu îl pierde trăind viața altcuiva..Nu lăsa zgomotul opiniilor celorlalți să îți înece propria voce interioară… Și cel mai important, ai curajul de a-ți urma inima si intuiția.” (Steve Jobs)
PS.: Dacă vrei să înveți cum poți răspunde vocii tale critice interioare, sau să înțelegi mai bine în ce constă acest tip de terapie, îti recomand să citești cartea “The self under siege” (Firestone, Firestone and Catlett). Îți va oferi noi perspective pentru a diferenția atitudinile disfuncționale, toxice, și te va ajuta să înveți a te elibera de lanțurile trecutului.