Toate femeile își doresc să se căsătorească. 😉
E adevarăt că spun o generalitate, pentru că mai sunt și excepții, dar de cele mai multe ori căsătoria este un vis de fetița ce se vrea a fi împlinit, prin prisma filmelor cu final fericit, văzute la tv în copilărie.
Nici bărbații nu sunt prea diferiți; poate doar vârsta la care încep să simtă și să recunoască fățiș acest adevăr este alta!
Și mulți oameni, atât femei, cât și bărbați, speră în tăcere ca mariajul să fie garanția fericirii lor.
Constată apoi, cu uimire, că acesta nu poate menține stadiul minunat de la început.
Deși totul pare atât de fascinant și își doresc atunci să îmbătrânească împreună, ținându-se de mână :), ușor-ușor dorința aceasta dispare în ceață..
Idealurile ce se credeau a fi comune se îndepărtează, așteptările se înmulțesc, dar multe nu se împlinesc, dezamăgirile cresc și ambii parteneri vor să schimbe ceva: fiecare pe celălalt, uitând de ei înșiși!
Renunțările acoperă liste întregi, luptele se aprofundează, și ori unul cedează mereu, ori nu o face nimeni. Sau.. se cedează mult prea târziu, când deja oboseala se instaurează în suflet.
Pentru că, de obicei, unul vorbește, iar celălalt aude, dar nu ascultă.
Și.. deși la început erau zâmbete, priviri cu subînțeles și comun acord, acestea sunt înlocuite cu oboseala interioară si indiferența, până la renunțarea la a-și spune punctul de vedere și la a lupta pentru propriile idealuri.
Sau.. la fel de des, apar egoismul, neîncrederea, lipsa oricărui entuziasm privitor la binele relației și chiar dezgustul față de tot ceea ce înseamnă partener ori familie.
Care să fie motivul?
De fapt, pot fi atât de multe, încât nu e de mirare că rata divorțurilor crește constant.
Dar, și mai interesant: foarte mulți nu divorțează, ci aleg să nu ofere libertatea celuilalt și să continue, răniți și fără niciun chef de viață, ceea ce au început- degradarea sufletului și minții. Un așa-zis compromis permanent, de cele mai multe ori devenit obișnuință de viață.
Și totuși.. cum se produce un asemenea decalaj, care să determine un om a lua o decizie care să-i schimbe și oficial viața, nu numai in interiorul său, ori numai interior, și voit nu și oficial?
O să enumăr cauzele cele mai evidente și generale (deși știu foarte bine că nu sunt expert, ci doar o fire analitică, căreia îi place să spună lucrurilor pe nume), rămânând ca fiecare dintre voi să-și analizeze propria situație, dacă este cazul.
Sinceritatea personală, chiar și numai in forul interior, înseamnă un mare curaj, care te poate ajuta să fii tu!
Așadar… motivele ar putea fi:
–Schimbarea modului de a gândi, ce intervine odată cu înaintarea în vârstă.
–Temperamentul foarte diferit, căruia nu îi dăm prea mare importanță, la începutul relației.
–Comunicarea, pe care nu știm cum să o susținem activă, așa încât să ne ajute, și nu să ne încurce..
Cu siguranță, și comunicarea trebuia să facă parte din materiile de studiu, pentru că este prezentă zilnic în viața noastră, dar.. într-un mod defectuos. Poate așa am fi știut să ne abținem a critica și jigni, în loc să încurajăm și susținem.
–Decalajele psihice, neașteptate și nebănuite, cărora unul dintre parteneri constată că nu le poate face față.
–Netrasarea mentală a unor calități importante pe care dorim a le avea un partener.
–Neputința adaptării la o situație nouă de viață.
-Dorința de a deține controlul absolut al relației.
–Neexistența unor pasiuni sau obiceiuri comune, suficient de puternice.
–Incapacitatea de a vedea partenerul ca pe prietenul, egalul și, de fapt, reflecția ta.
–Necunoașterea modului de a gândi al celuilalt.
–Lipsa bunăvoinței de a-l ajuta și aștepta pe celălalt să se dezvolte.
-Falsitatea în comportament și sentimente, generată de diferite interese.
–Lipsa dorinței/neputința de a cunoaște și înțelege ce poate accepta din ceea ce inseamnă cel ce-i este partener.
-Graba spre mariaj, înainte de a îndeplini cât mai multe din punctele enumerate anterior.
