“Iubirea trebuie învățată, încercată și experimentată… prima atingere nu reprezintă niciodată expresia ei desăvârșită…”- Octavian Paller
Relațiile încep aproape întotdeauna într-o notă optimistă, visătoare, enigmatică și motivantă; și, desigur, foarte revitalizantă! 🙂
Nimeni nu se gândește că, într-o zi, toate acestea se pot evapora, și vor fi înlocuite de nepăsare, inatractivitate, banalitate și maximum de tristețe posibilă.. 🙁
O să spui, probabil, că se poate și mai rău! Și răspunsul este că se poate: jigniri, amenințări sau chiar violență, reacții în urma cărora suferința este poate infinit mai mare.
În funcție de caracterul partenerilor, de gravitatea situației și respectul existent sau nu între cei doi, toate aceste atitudini și comportamente pot exista.. sau nu.
În toate relațiile apar conflicte, declanșate de diferențe de opinie și de incapacitatea de a putea ajunge rapid la acea soluție viabilă, care să mulțumească ambele părți implicate. Sau.. ruptura poate avea la bază fisurarea gravă a sentimentelor și imposibilitatea “reparării” acestora.
Oricare ar fi motivul, ambele persoane implicate suferă transformări în planul psihic, durerea resfrângându-se asupra amândurora, în cantități greu de determinat.
Spunea un psiholog că am putea compara senzațiile trăite de cei doi ca fiind asemănătoare cu cele avute la moartea cuiva, pentru că, o dată cu relația, mor visele și speranțele, dar și obiceiurile devenite rutine zilnice (pe cât de plictisitoare, uneori, pe atât de vitale, în prima fază de după despărțire).
Dar ce simt cei doi în acele momente, când înțeleg că totul s-a spulberat, și care sunt reacțiile lor?
Unicitatea își spune iarăși cuvântul, dar se poate descrie, în linii mari, fenomenul: se simt neînțeleși, respinși, nedreptățiți, distruși, fără vreo țintă precisă, singuri, sau chiar pierduți.
Tăcerea răsună, în unele cazuri, sau reproșurile se revarsă ca o cascadă, în alte cazuri.
Unii încă mai speră la o schimbare de situație miraculoasă, alții se resemnează tăcut și devin absenți.
Totul capătă alte conotații: privirile nu se mai întrepătrund, cuvintele se interpretează diferit, gesturile plăcute se împuținează, distanța fizică se mărește, atingerile dispar ca prin minune, iar irascibilitatea devine normalitate..
Astfel, ajung să se-ntrebe, la un moment dat: oare a fost vreodată altfel?
Unii prelungesc agonia, încercând să mai spere, mental, chiar dacă nu vor sa recunoască verbal și comportamental. Alții se retrag complet și, sperând la zile mai bune, își îngrijesc în liniște rănile.
Dupa ce încercarea de restabilizare a situației se transformă în renunțare și acceptare (cel puțin oficial), fiecare rămâne singur, cu gândurile sale, pe care trebuie să și le împace cum știe el mai bine.
Ca să se producă vindecarea, e nevoie de un oarece timp, nedeterminat, dar cel mai mult e necesară o nouă modalitate de a privi situația.
Fiecare are nevoie să se reculeagă și redefinească, fiind necesară străbaterea unui drum anevoios, din punct de vedere psihic, până să simtă că renaște.
Cum? Dându-și răgazul necesar de a înțelege complexitatea “lanțului” care tocmai ce s-a rupt: afinitățile care i-au unit, distorsiunile care au măcinat fundamentul relației, dar și schimbările ce ar trebui făcute, în eventuala relație ce s-ar putea “întrezări”, așa încât să nu se repete același “clișeu”.
Este momentul propice de explorare a propriei lumi interioare, așa încât fiecare să își dea o șansă de regăsire și împlinire, în viitor.
Totodată, este important, în aceste momente, să ne exprimăm sentimentele.. La ce sunt buni prietenii? 🙂 (sau psihologii? 🙂 )
“În iubire se simte mai mult decat e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăiește…”- Octavian Paller
PS.: Să fiți iubiți..! Și.. dacă nu se întâmplă deja asta, acordați-vă mereu o altă și altă șansă! Pentru că, vorba reclamei :), meritați..! 😉
