“Înainte de a negocia cu celălalt, trebuie să negociez cu mine însumi, cu temerile, cu dorințele, cu resursele și cu limitele mele. Fără asta, risc să las alegerea în mâinile celuilalt, să-i impun acestuia alegeri false”.- J. Salome, Sylvie Galland.
Vrem să avem o viață armonioasă, în care veselia și bunăstarea să se îmbine perfect, dar (de cele mai multe ori) nu știm cum să o clădim și cum să găsim ceea ce dorim; sau chiar nu știm ce vrem, în afara faptului că visăm la ceva măreț, deosebit de ceea ce au ceilalți.
Neștiind încotro s-o apucăm, de multe ori acceptăm ceea ce găsim mai aproape sau mai simplu de obținut. Pentru că noi, oamenii, nu iubim așteptarea îndelungată. O considerăm a fi o stare plictisitoare, fără sens, o pierdere de timp care amână trăirea sau chiar scurtează viața (gen replica des utilizată de cei ce speră să convingă într-un mod așa-zis inteligent- “ceea ce nu folosim se atrofiază” 🙂 ).
Fără să ne dăm seama poate, felul de a gândi ne influențează viața, și uităm să luăm în considerare faptul că pentru a găsi o persoană conform așteptărilor noastre trebuie mai întâi să devenim noi cel mai bun partener – al nostru!
Să nu te plictisești cu tine, să te autostimulezi, să iubești momentele petrecute cu tine însăți, să încetezi a te critica permanent și să-ți amintești să acorzi importanță dorințelor tale.. sunt doar câteva modalități prin care îți poți acorda șansa de a deveni mai bun.
Pentru a ajunge să îți schimbi modul de a gândi, așa încât dorințele tale să fie primordiale, este nevoie să te transformi… lucru care nu se obține peste noapte. Căutând să ne împlinim în exterior, dăm celorlalți putere asupra noastră. De multe ori, mult mai multă decât ne dăm nouă, așa încât ajungem să fim într-o stare de dezamăgire permanentă.
Dacă am înțelege că suntem singurii responsabili de sentimentele și stările noastre interioare, poate multe situații ar fi diferite. Vrem să îl schimbăm pe celălalt sau să îi “ajustăm” convingerile, facem judecăți nefondate, avem așteptări despre care nu vorbim, și astfel frustrările și decepțiile se înmulțesc permanent.
Dacă am încerca să fim mai realiști, mai atenți la mesajele transmise de ceilalți și totodată, la cele pe care le comunicăm, poate am vedea mai clar cum stau lucrurile și am crea o așa-zisă imunitate față de atitudinile celorlalți. De nenumărate ori interpretăm greșit vorbele celuilalt, în loc să punem întrebări pentru a ne convinge de veridicitatea mesajului, uneori mult prea ambiguu pentru a fi bine înțeles.
Dacă am vedea întotdeauna partea pozitivă a situației și am accepta că toți avem calități și defecte, poate că am putea să conștientizăm că fiecare om care trece prin viața noastră a contribuit, într-un fel sau altul, la dezvoltarea noastră. Felul cum vezi o situație îți influențează atitudinea, dar și sănătatea ta psihică.
“Fiecare gest poate fi o creație. Fiecare întâlnire poate deveni operă de artă.”
De pildă, a-l face responsabil pe celălalt de tot ce ni se întâmplă, a întreține nemulțumirile interioare proprii, a nu-ți înfrunta frustrările, toate acestea înseamnă lipsă de responsabilitate. Într-un fel, un comportament infantil.
Ești un bun partener pentru tine însuți atunci când ai grijă de felul cum arăți, de hrana pe care o consumi, sau dacă dai valoare timpului petrecut în prezența ta ;). Înseamnă să te autovalorizezi pentru ceea ce ești și să trăiești nu doar pentru ceilalți, ci pentru a te cunoaște și înțelege mai bine.
Să trăiești frumos în compania ta– aceasta este calea spre a deveni un partener bun pentru tine, iar mai apoi pentru ceilalți.
Și, chiar dacă acest traiect nu se parcurge la momentul ideal, cel puțin revino pe drumul cel bun atunci când înțelegi că te avantajează, te eliberează și îți dă aripi spre o nouă viață.
“Aveți grijă de voi cu adevărat în fiecare zi. Sunteți unici și extraordinari.. chiar dacă ați uitat. Trăiți ca și cum ați fi singuri și acceptați să vă alăturați celorlalți de fiecare dată când e posibil.. Priviți-i pe ceilalți ca pe niște cadouri; și mai mult, ca pe niște cadouri care vă îmbogățesc viața.”- J. Salome, S.Galland
Aș mai adăuga ceva: citiți-l pe Jacques Salome, pentru că dă niște exemple extraordinare în cărțile lui, oricare ar fi acelea. Fiecare dintre ele vă va îmbogăți și vă va deschide drumuri noi atât spre cunoașterea interioară, cât și pentru înțelegerea mai bună a celor pe care îi prețuiți. 😉