Vorbind cu cei din jur, descoperim un număr covârșitor de oameni care se plâng.
Și fiecare dintre noi facem parte din această mulțime, într-un moment sau altul al vieții, dar nu toți conștientizăm că prin acest fel de a fi îi putem îndepărta pe cei dragi.
Uneori, acesta devine un mod de a fi al unora, făcând parte din rutina lor zilnică. Dacă întrebăm însă ce planuri au, sigur că nu precizează și acest mic amănunt: “O să mă plâng cât mai multor oameni, sperând să se schimbe ceva, atunci când ei mă vor compătimi. Sau poate mă vor admira, tocmai pentru că rezist cu stoicism acelei situații!”
Dar.. care este scopul real al acelor lamentări? Ce obții în urma tuturor acestor “vaicăreli”? Un remediu? O soluție?
Fiecare dintre noi are permanent motive de nemulțumire. Pentru că așa suntem noi, oamenii: vrem să fim realiști, să spunem lucrurilor pe nume, ca să se știe clar că vedem totul și nu ne scapă nimic.
Care sunt subiectele plângerilor noastre?
Vremea, prea rece sau prea caldă :D, banii- niciodată suficienți, șeful- rău și neînțelegător, stresul continuu, zgomotul- sau poate liniștea :), oboseala fizică sau plictiseala… și multe altele, prea multe pentru a fi enumerate.
Ne plângem de noi, de ceea ce suntem sau nu suntem, pentru a ne valoriza prin devalorizare, vrând să arătăm celorlalți că suntem nemulțumiți, însă avem idealuri înalte. 😀
Dar… ajută cu ceva?
Auzindu-te spunând tot ceea ce spui, presupunând că cineva ți-ar face un bine și te-ar înregistra, ți-ar plăcea să te asculți? Sau, mai concret spus, te-ai plăcea?
Neîmplinirile ne sfâșie sufletul, iar noi parcă așteptăm confirmarea faptului că suntem înțeleși…
Dar, cum e bine să ai limită în toate, poate ar fi cazul să te gândești dacă nu cumva provoci repulsie.
Deși plângerea pare a exprima dorința de schimbare, vei observa- încercând să ajuți cu un remediu sau un sfat- că celălalt vrea doar să fugă de o responsabilitate. De fapt, atunci când ne plângem, nu facem altceva decât să ne complacem într-o pasivitate care exprimă atât neputința, cât și lipsa voinței.
Mulți cred că suferința le dă valoare, și astfel vor fi în sfârșit admirați, când nu fac altceva decât să obțină inversul dorinței. Plângerea nu numai că nu îi ajută, dar îi și îndepărtează pe ceilalți, pentru că plângăcioșii devin enervant de obositori.
Când ne plângem de o persoană care nu e prezentă, ne ascundem de fapt adevăratele frustrări sau decepții la adresa acelui om. Poate ar fi mai înțelept să îi vorbim direct despre nemulțumirile noastre! Și totuși… evităm, din prea multă dezamăgire sau din credința că nimic nu se va schimba. Deseori ne înșelăm, dar nu toți avem curajul să acționăm.
Plângându-ne de ceva sau cineva ne descărcăm de prea-plin, pentru că suntem prea mândri să ne recunoaștem defectele în fața unora, prea neîncrezători în puterea de a schimba ceva, ori prea slabi ca să luăm o atitudine.
Depinde doar de tine ce parte a vieții vrei să vezi mai mult.
Ești în valea plângerii? Sau admiri zi de zi magia culorilor?
